Un barbat din Prundeni a ajuns la INCHISOARE dupa ce a dat statului o teapa de 160 miliarde lei!

vineri, 2 februarie 2018

MANDATE DE EXECUTARE A PEDEPSEI CU ÎNCHISOAREA, PUSE ÎN APLICARE DE POLIȚIȘTI

 

       Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale sprijiniți de luptători ai Serviciului Acțiuni Speciale, polițiști ai Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea și Secției 4 Poliție Rurală Prundeni au pus în aplicare trei mandate de executare a pedepsei cu închisoarea ieri, 1 februarie.

Astfel, polițiștii au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Tribunalul Olt, față de un bărbat de 59 de ani, din Prundeni, condamnat la 6 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat și evaziune fiscală.

În fapt, acesta împreună cu mai multe persoane, ar fi constituit, în perioada 2009-2013, un grup de criminalitate economică-financiară, având ca scop eludarea taxelor și impozitelor datorate statului, prin intermediul unor societăți comerciale.

Prejudiciul creat statului se ridică la peste 16.000 000 de lei (160 miliarde lei vechi!!!).

Bărbatul a fost condamnat la 6 ani de închisoarea cu executare.

La aceeași dată, polițiștii au executat un mandat de arestare emis de Curtea de Apel Pitești, față de un bărbat de 42 de ani din Râmnicu Vâlcea, condamnat la 1 an și 4 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în Ljubjana, Slovenia.

În fapt, în perioada 23 noiembrie 2012-24 noiembrie 2013, acesta ar fi sustras mai multe bunuri din autoturismul unei femei, producând un prejudiciu de aproximativ 1.000 de euro.

Polițiștii au executat și un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis față de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, față de un bărbat de 27 de ani, din Râmnicu Vâlcea, condamnat la 3 ani și 5 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă comisă la data de 14 iulie 2014.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe