|marți, octombrie 16, 2018
  • Follow Us!

Educarea valorilor creștine în familie 

20180130_181102

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în data de 30 ianuarie 2018, în zi de mare sărbătoare religioasă pentru creștini, Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur și Grigorie Teologul, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului, a organizat la Biblioteca Județeană Antim Ivireanul, Conferința cu titlul: ,,Educarea valorilor creștine în familie”.

Evenimentul face parte dintr-o amplă serie de activități cuprinse în Calendarul educațional al Arhiepiscopiscopiei Râmnicului, calendar realizat în cadrul parteneriatului cu Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea.

Doamna Delia Zamfirescu, Președinte a Asociației Liga Femeilor Creștin-Ortodoxe din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului, a prezentat rolului socio-educativ al asociației, subliniind faptul că „obiectivul principal al Ligii femeilor este reactivarea misionarismului creștin-ortodox, educația morală și religioasă a tinerilor și adulților, cercetarea și valorificarea bogăției spirituale a învățăturii creștin-ortodoxe a Bisericii străbune, dar și activitatea social-filantropică”.

Toate proiectele derulate sub această chemare, s-au aflat sub semnul nevoii de educație creștină a familiilor beneficiare.

Doamna Daniela Predișor, profesor și consilier școlar la Școala Gimnazială Take Ionescudin municipiul Râmnicu Vâlcea a susținut tema „Valoarea educației creștine în familie”.

Principala provocare lansată a fost dacă însăși educarea valorilor creștine mai reprezintă astăzi o valoare în familiile moderne. Fiecare familie caută să atingă fericirea și fiecare părinte dorește aceasta pentru copiii săi. Din această perspectivă valorile creștine sunt ele însele ,,trepte” în educația noii generații, iar un argument esențial îl reprezintă nevoia de dragoste creștinească. Aceasta nu poate să lipsească din nicio familie, fie că se vorbește de relația soț-soție, fie de cea dintre mamă, tată și copii. Este nevoie de o reconsiderare a acestei valori din perspectiva pedagogică astfel încât funcția educațională a familiei să se împlinească sub semnele blândeții, răbdării, bunăvoinței și ascultării.

Despre educarea valorilor în familie a vorbit doamna Ana-Maria Mosor, psiholog educațional și trainer parenting, profesor și consilier școlar la Colegiul de Silvicultură și Protecția Mediului și la Grădinița Toți Sfinții, structură a Seminarului Teologic Ortodox Sfântul Nicolae din municipiul Râmnicu Vâlcea.

Doamna psiholog a făcut referire la atmosfera de familie și la comportamentul parental în transmiterea valorilor. La un copil mic valorile sunt în mare parte diferite de ale unui adolescent și ale acestuia din urmă diferă de ale adultului, iar fiecare familie tinde să aibă o atmosferă proprie, care crește din relațiile și valorile acesteia. Astfel că într-o familie cu o atmosferă autoritară unde predomină rigiditatea, copilul poate deveni compliant la valorile acesteia, negând inițiativa individuală. O atmosferă inconsistentă limitează exprimarea deschisă a gândurilor și sentimentelor, copilul devenind rebel față de însușirea valorilor. Părinții oferă modele pe lângă interacțiunea cu copiii, iar funcția modelului este de a arăta varietăți de comportamente copilului, care astfel învață diferite tehnici de comportare și consecințele lor.

Conferința a continuat cu lansarea cărții ,,Jurnalul copiilor fericiți”, autoare fiind cele 2 doamne psiholog împreună cu doi copii minunați: Anya Mosor și Cătălina Sofia Cismaru.

Cartea se vrea a fi un mini ghid de introspecție pentru copii făcându-i conștienți de importanța gândurilor și emoțiilor pozitive pentru păstrarea unui echilibru în viață, după cum a spus doamna Alina Nicola, reprezentanta Bibliotecii Județene Antim Ivireanul.

Răsfoind paginile cărții pline de zâmbete și motive de bucurie și fericire, doamna Dana Rădulescu, consilier de comunicare Centrul  Europe Direct și Președinte Asociatia Vatra cu idei, a apreciat în mod deosebit importanța  activităților propuse din perspectiva consolidării relațiilor în familie: „Este un timp în care ,,învățăm să fim bunici”, iar cartea este un instrument potrivit pentru a face acest lucru într-un mod plăcut”.

La eveniment au participat profesori, directori, inspectori școlari, alături de părinți și bunici.

Leave a Response