|sâmbătă, noiembrie 17, 2018
  • Follow Us!

Amenzi de 10.000 de lei aplicate într-o singură zi în piaţa agroalimentară din Râmnicu Vâlcea 

razie-politie-piata

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice împreună cu reprezentanții Instituției Prefectului Vâlcea au acționat, astăzi, în piața agroalimentară din Râmnicu Vâlcea pentru combaterea comerțului ilicit cu produse alimentare.

Potrivit unui comunicat al IPJ Vâlcea, polițiștii au acționat pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale referitoarea la comerțul cu produse alimentare, aplicând 5 sancțiuni contravenționale de 10.100 de lei, în baza Legii nr. 12/1990 privind comerțul ilicit, dar și în baza altor acte normative.

De asemenea, au fost confiscate mai multe produse alimentare cu termenul de valabilitate expirat, de aproximativ 200 de lei.
La acțiune au participat și reprezentați ai Oficiului pentru Protecția Consumatorului Vâlcea și ai Direcției Agricole și pentru Dezvoltare Rurală Vâlcea. (gds.ro)

One Response to Amenzi de 10.000 de lei aplicate într-o singură zi în piaţa agroalimentară din Râmnicu Vâlcea

  1. Laurian C.

    Asemenea controale trebuiesc facute sistematic , deoarece piata a devenit o cloaca de mafioti. Nu se stie care este producator in piata. Masluirea cintarelor este iarasi o mare problema , deoarece platesti un kilogram si ajungi acasa cu 780 grame.
    Rubiconzii care coordoneaza activitatea pietii nu au niciun cuvint de spus deoarece nu au prestanta in fata pietarilor.
    Ce nu inteleg ei este ca ce este a pietarilor nu este si a lor. Daca intelege cineva cum stam cu buna crestere si responsabilitatile posturilor. Nu posturile Craciunului si Pastelui. Posturile de conducere cu care au fost cadorisiti ca si lipitori de afise.

     

Leave a Response