Primarul din Stoileşti, Florin Ionescu, va moderniza drumul comunal DC 37 și ulița Centru Magazin Urși

duminică, 28 ianuarie 2018

 

În cursul anului trecut, primarul comunei Stoileşti, Florin Ionescu, a demarat procedura de licitaţie pentru modernizarea drumului comunal DC 37 și uliță Centru Magazin Urși, o investiţie de 1,1 milioane de euro finanţată de Ministerul Dezvoltării Regionale. De asemenea, s-a alocat suma de 555.000 euro pentru construcția de poduri de interes local în satele Ghiobești, Stănești și Izvoru Rece. La sfârşitul anului trecut, primarul Florin Ionescu a făcut recepţia grădiniţei din satul Urşi, construită cu fonduri alocate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală I. Proiectul era în faza de modernizare a şcolii din acest sat, tot prin PNDL I, valoarea proiectului fiind de 10 miliarde de lei vechi. Contractele de finanţare pentru cele două investiţii au fost semnate în 2016. Proiectul pentru modernizarea şcolii din satul Urşi cuprindea lucrări de consolidare, de la subzidirea pentru creşterea gradului de rezistenţă a clădirii până la modernizarea interioară a clădirii. S-au amenajat spaţii adecvate procesului de învăţământ şi care presupuneau şi racordarea la reţeaua de apă: „De asemenea, grupurile sanitare au fost modernizate, iar investiţia a presupus şi dotarea cu mobilier, dar şi lucrări care au avut în vedere respectarea condiţiilor de securitate la incendiu. Lucrările de modernizare a şcolii se vor finaliza în vara anului 2018. În prezent copiii învaţă în această şcoală fiindcă lucrările interioare sunt finalizare, şi urmează lucrările de extindere a şcolii. Prin PNDL 1 mai avem alimentarea cu apă, la care am lucrat şi anul trecut. Proiectul cuprinde extinderea reţelei de alimentare cu apă pe o lungime de 7 kilometri în satele Obogeni, Geamăna, Uliţa Poşircarilor, Uliţa Nemţeşti, Uliţa Păuneşti”. Conform declaraţiilor primarului comunei Stoileşti, Florin Ionescu, în luna iunie din 2017 au fost reluate lucrările de modernizare a uliţei Biserica Ghiobeşti. De asemenea, în momentul de faţă, Primăria Stoileşti are în desfăşurare şi alte investiţii precum modernizarea şcolii din satul Urşi, dar şi lucrări de infrastructură, precum introducerea reţelei de apă şi lucrări de modernizare de drumuri. De asemenea, se are în lucru alimentarea cu apă în satul Obogeni, uliţa Popa Florescu şi s-a finalizat introducerea alimentării cu apă în satul Neţeşti, uliţele La Piţigoi şi Poşircaru. Alte investiţii derulate de primărie: continuarea lucrărilor de modernizare a Drumului Comunal 39 Bulagei - Geamăna; modernizarea drumurilor de interes local; continuarea lucrărilor de alimentare cu apă în comuna Stoileşti, aferent satelor Giuroiu, Geamăna, Neţeşti şi Obogeni, etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe