|sâmbătă, noiembrie 17, 2018
  • Follow Us!

O nouă MAJORARE a pretului la salubritate în Râmnicu Vâlcea va fi aprobată de Consiliul Local 

romprest_222

 

Marţi, 30 ianuarie 2018, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea este chemat să aprobe majorarea tarifelor pentru prestarea activităţilor a căror gestiune a fost delegată către asocierea SC Romprest Energy SRL şi SC Compania Romprest Service SA, după cum urmează: tarif pentru colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor menajere, inclusiv fracţii colectate separat, pentru persoane fizice – 6,91 lei/persoană/lună (inclusiv TVA); tarif pentru colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori – 374,76 lei/tonă (inclusiv TVA); tarif pentru colectarea şi transportul deşeurilor din locuinţe, generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară sau exterioară a acestora – 140,09 lei/tonă (inclusiv TVA). Prin HCL nr. 156/30 iulie 2015, au fost aprobate tarifele pentru prestarea activităţilor a căror gestiune a fost delegată, conform ofertei financiare prezentată de operatonil mai sus menţionat în documentaţia de licitaţie, iar, prin hotărâri ulterioare, au fost ajustate tarifele pentru activităţile respective, în prezent acestea fiind următoarele: colectarea separata si transportul separat al deşeurilor menajere, inclusiv fracţii colectate separat, pentru persoane fizice – 6,47 lei/persoană/lună (inclusiv TVA); colectarea separata si transportul separat al deşeurilor municipale si al deşeurilor similare provenind din activitati comerciale din industrie si institutii, inclusiv fracţii colectate separat, fara a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice si electronice, baterii si acumulatori – 334,98 lei/tonă (inclusiv TVA); colectarea si transportul deşeurilor provenite din locuinţe, generate de activitati de reamenajare si reabilitare interioara si/sau exterioara a acestora – 139,09 lei/mc (inclusiv TVA). Potrivit caietului de sarcini care a stat la baza organizării licitaţiei publice, tarifele pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare pot fi modificate în următoarele situaţii: la modificarea majoră a costurilor, determinată de punerea în funcţiune a unor utilaje pentru îmbunătăţirea calitativă a serviciilor publice de salubrizare şi numai după intrarea în exploatare a acestora; pentru cazurile care conduc la modificarea structurală a costurilor sau a cantităţilor ori la modificarea condiţiilor de prestare a activităţii, care determină modificarea costurilor cu o influenţă mai mare de 5%, pe o perioadă de 3 luni consecutiv; la modificările determinate de prevederile legislative care conduc la creşterea cheltuielilor de protecţie a mediului şi de securitate şi sănătate în muncă. În cazul modificării tarifelor pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare, structura cheltuielilor şi a veniturilor este cea prezentată în anexa nr. 2 a Ordinului 109/2007.

 (Petre Coman)

Leave a Response