|sâmbătă, septembrie 22, 2018
  • Follow Us!

Arhiepiscopia Ramnicului: Activități sociale la Centrul de recuperare a tinerilor cu afecțiuni neuropsihiatrice Băbeni 

20180125_095946

 

Joi, 25 ianuarie 2018, persoanele internate în Centrului de recuperare a tinerilor cu afecțiuni neuropsihiatrice Băbeni au primit daruri constând în alimente, obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte din partea Parohiei Înălțarea Domnului Ostroveni, din Protoieria Râmnicu-Vâlcea. 

La activitatea social – filantropică, organizată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie și coordonată de către Părintele Paroh Ion Dincă, au participat preoții slujitori ai Parohiei Înălțarea Domnului Ostroveni  și personalul medical de specialitate din cadrul instituției.

„Suferința și boala afectează nu numai omul exterior, ci și armonia sau sănătatea omului. Atunci când revenim în aceste centre înțelegem de fapt că îngrijirea bolnavilor nu se reduce la tratamentul medical, ci este nevoie ca și aceștia să retrăiască sentimentul acceptării și a bucuriei întâlnirii cu ceilalți.   Beneficiarii centrului au primit daruri pe care le-am oferit cu multă dragoste acestor semeni ai nostri” a subliniat Părintele Paroh Ion Dincă.

Leave a Response