Arhiepiscopia Ramnicului: Activități educative dedicate Unirii Principatelor Române

marți, 23 ianuarie 2018

În cadrul parteneriatului educativ Școală-Biserică, desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie și aprobat de doamna Inspector Școlar General Andra Bică, elevii Liceului Tehnologic de Turism din Călimănești, sub coordonarea cadrelor didactice, au sărbătorit Unirea Principatelor Române  prin activitatea „Să ne unim și posteritatea ne va binecuvânta!”

La eveniment au participat părintele Cristian Bănuță, consilier Învățământ și Activități cu tineretul în cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului, prof. Adriana Tăbăcuțu, inspector de Limba și literatura română, prof. Romeo Popescu, inspector de Religie, prof. Roxana Croitoru, inspector Proiecte europene, prof. Antoanela Mărgărita, inspector Învățământ special, domnul Vasile Scârlea, viceprimarul orașului Călimănești, doamna Tănăsoaica Georgeta, reprezentant al  Bibliotecii A.E. Baconsky din Călimănești, profesori și elevi.

În deschidere a fost intonat imnul național, expresie a unității de gândire și de voință a poporului român. Domnul profesor  Gheorghe Oprica, directorul Liceului Tehnologic de Turism, a vorbit participanților despre momentul 24 ianuarie 1859, cunoscut în istorie ca „Mica Unire”.

Părintele consilier Cristian Bănuță, prezentând rolul Bisericii în făurirea unității statale, a accentuat ideea că „unirea tuturor românilor poartă amprenta Bisericii, prin reprezentanţii ei de seamă, ca orice eveniment important al istoriei neamului. Relaţia dintre Biserică şi Stat în ţara noastră dăinuie încă de la începuturile noastre ca popor. Istoria Bisericii completează istoria naţională şi o împlineşte. În decursul istoriei noastre, n-a existat o unitate politică-teritorială a românilor, ci doar una de limbă, de credință și de cultură, dar care a constituit un factor puternic în pregătirea unirii din 1859 și apoi a celei din 1918.

Conștiința unității românești se afirmă cu și mai multă putere mai ales în cursul Revoluțiilor din 1848, prin Nicolae Bălcescu, Ion Heliade Rădulescu, C. A. Rosetti, Dimitrie Bolintineanu, Mihail Kogălniceau, Costache Negri, August Treboniu Laurian, Aron Pumnul, Aaron Florian și alții. În cursul acestor agitații și lupte pentru Unire, clerul s-a alăturat partidului unionist, sprijinindu-i cu căldură toate acțiunile”, a subliniat părintele.

Manifestarea a continuat cu o șezătoare: „Unirea, Națiunea a făcut-o!”, coordonată de doamna Olariu Mirela, profesor de limba și literatura română. Sinteză  folclorului românesc, șezătoarea este chemarea la comuniune și comunicare a țăranului din satul tradițional, momentul în care truditorii pământului, oameni simpli, dar ascuțiți la minte și cu dragoste de țară, se mai întindeau la vorbă, la cântec și la joc și retrăiau cu emoție profundă momentele care au marcat istoria neamului. Elevii au pus în scenă obiceiuri și tradiții din lada de zestre a neamului românesc, ca o mărturisire a sentimentului nostru național, a valorilor spirituale și culturale. S-au interpretat cântece având conținut istoric, elevii fiind îndrumați de domnul profesor Sandu Georginel.

Tot în cadrul evenimentului,  a avut loc o expoziție culinară, „Istorie și tradiție culinară”, în care au fost prezentate deserturi românești din Ardeal, Bucovina, Maramureș, Banat, Moldova, Muntenia și Oltenia. Elevii claselor de profesională, coordonați de maistru Diana Diaconeasa, au adus  în actualitate produse preparate odinioară de gospodinele românce.

Finalul activității i-a reunit pe participanți în Hora Unirii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe