|sâmbătă, septembrie 22, 2018
  • Follow Us!

Rezultate financiare FOARTE BUNE înregistrate de firma Boromir Ind 

constantin-boromiz-boromir

 

În conformitate cu datele furnizate de Ministerul Finanţelor Publice, societatea Boromir Ind SRL Râmnicu Vâlcea a înregistrat în anul 2016 o creştere a profitului, comparativ cu situaţia din 2015. În 2016, SC Boromir Ind SRL a realizat o cifră de afaceri de circa 231 milioane de lei, venituri totale de 240 milioane de lei, în timp ce profitul era de peste 11,7 milioane de lei. Cu 746 de salariaţi, SC Boromir Ind SRL avea la 31 decembrie 2016 un capital social de 710.000 lei, datorii totale de circa 127 milioane de lei şi tipul de activitate era „Fabricarea produselor de morărit”. Structura acţionariatului la SC Boromir Ind SRL este următoarea: Constantin Boromiz – 36%, Mircea Ureche – 34%, George Frîntu – 16%, Gheorghe Boromiz – 11%, Mariana Boromiz – 3%. Pe parcursul a 21 de ani, SC Boromir Ind SRL s-a dezvoltat într-un ritm dinamic, pentru ca în prezent să ajungă să controleze 10% din activitatea de morărit de pe piaţa de profil din România, cu o capacitate de măcinare de 1500 tone/zi. Acest lucru a fost posibil atât în urma achiziţionării de noi fabrici de morărit şi panificaţie aflate în zone ale ţării cu potenţial de dezvoltare din Sibiu, Buzău, Deva, Slobozia, cât şi prin retehnologizarea şi reutilarea tuturor facilităţilor de producţie din patrimoniu. SC Boromir Ind SRL dispune de o reţea de magazine specializate „Boromir Pan Cafe”, acestea constituind un proiect lansat în aprilie 2008, bazat pe rebrenduirea tradiţionalelor brutării Boromir existente în Râmnicu Vâlcea încă din anul 1996. Pe lângă acestea, SC Boromir Ind SRL mai deţine trei benzinării în Râmnicu Vâlcea şi fabrica de cherestea Hardwood. Din totalul afacerilor Boromir, divizia de morărit are o pondere de 55%, urmată de cea de dulciuri şi prăjituri care deţine 20%, apoi de divizia de panificaţie cu o pondere de 15% iar restul activităţilor sunt reprezentate de magazine, distribuţie şi benzinării care acoperă 10% din afaceri. În 2012, SC Boromir Ind SRL a contractat un credit de la ING Bank de 35 milioane de euro, banii fiind destinaţi emiterii de scrisori de garanţie pentru participarea în cadrul programului de furnizare de produse alimentare pentru persoanele defavorizate din companie. Pentru acest lucru era nevoie şi de investiţii, prin urmare SC Boromir Ind SRL a efectuat investiţii de peste 2,6 milioane de euro pentru extinderea spaţiilor de producţie şi depozitare, respectiv pentru cumpărarea unei linii de produse de panificaţie. Grupul Boromir are o cotă de 17% pe piaţa internă de morărit şi panificaţie, conform estimărilor companiei, iar în următorii ani, vrea să ajungă la o cotă de 20%, ca urmare a politicii de consolidare a companiei. În anul 2016, cifra de afaceri realizată de SC Boromir Prod SA Buzău (o societate deţinută în proporţie de 92,4% de SC Boromir Ind SRL Vâlcea) a fost de 63,83 milioane de lei, mai mică decât cifra de afaceri realizată la nivelul anului precedent, cu 28,8 milioane de lei, cu un procent de scădere de 31%. Veniturile din exploatare la 31 decembrie 2016 înregistrează valoarea de 65,44 milioane de lei, cu o scădere faţă de anul precedent cu 31,58 milioane de lei faţă de datele înregistrate la 2015, cu 32%.

(Petre Coman)

Leave a Response