Primarul Doru Diaconu va extinde rețeaua de alimentare cu apă pe o distanţă 25 km în comuna Roșiile

miercuri, 17 ianuarie 2018

 

Încă de anul trecut, primarul comunei Roşiile, Doru Diaconu, întocmește documentaţiile de atribuire a lucrării de extindere rețea alimentare cu apă pe o distanţă 25 km în comuna Roșiile, un proiect în valoare de circa 700.000 euro, finanţat prin PNDL 2. De asemenea, în acest an va începe extinderea rețelei de canalizare apă uzată și menajeră pe o distanţă de 9,7 km, o investiţie de 34 miliarde de lei vechi finanţată de Ministerul Dezvoltării Regionale. Primarul Diaconu spune că a mai depus anul trecut la Ministerul Dezvoltării un proiect în vederea modernizării drumurilor prin asfaltare pe o lungime de 17 kilometri: „Din totalul celor 200 de kilometri de drumuri comunale, avem asfalt doar pe 20 de kilometri, restul drumurilor fiind în prezent pietruite până la ultima casă, cu excepţia celor din cătunul Budele, care au o lungime de peste doi kilometri, si este drumul de pământ. Tot prin OUG nr. 28 am depus un proiect pentru modernizarea iluminatului public pe o lungime de 12 kilometri, dar nu a prins finanţare. Este un proiect care, pe viitor ne asigura o mentenanţă mai redusă, deoarece noile becuri erau mult mai rezistente la fluctuaţiile de curent, pentru că au o durată de viată mai mare şi un consum de energie mult mai mic, probabil la jumătate din cât consumăm acum”. Un alt proiect în derulare pe OUG nr. 28 este drumul care leagă localitatea Roşiile de localitatea Grădiştea, prin satul Perteşti, având o lungime de 9,8 kilometri. În 2017, în localitate s-au derulat asfaltări pe drumul comunal 79 Roşiile-Perteşt-Grădiştea cu fonduri prinse prin OUG nr. 28.  Promisiunile constructorului sunt că, în 2018, se vor finaliza lucrările. Referitor la proiecte, la Roşiile s-a profitat de timpul frumos pentru a continua lucrările la reţeaua de apă şi canalizare. Investiţiile se demarează cu fonduri europene, prin Măsura 3.2.2.,  proiect integrat, depus în anul 2009 şi declarat eligibil, dar fără finanţare la momentul respectiv. Proiectul cuprinde patru linii: înfiinţarea sistemului de alimentare cu apă pe o lungime de 13,6 kilometri şi sistem de canalizare pe o lungime de 11,6 kilometri, dar şi construirea unei staţii de epurare, asfaltarea unui drum comunal în lungime de 1,6 kilometri în satul Balaciu, respectiv drumul comunal 83 şi dotarea căminului cultural cu costume populare, aparatură de sonorizare, instrumente muzicale şi mobilier. În prezent lucrările sunt în grafic, fiind executate în procent de 80%. Cele două puţuri au fost forate, staţia de epurare a fost montată şi s-au făcut inclusiv probe de funcţionalitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe