100 locuri de muncă în agricultură în Danemarca

luni, 15 ianuarie 2018

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă va organiza în a doua jumătate a lunii februarie 2018, la Râmnicu Vâlcea, selecția locurilor de muncă pentru sectorul agricol – cules mazăre – 100 de locuri oferite de firma GREENPEAS din Danemarca.

Cerințele locului de muncă: vârsta minimă 18 ani; muncă fizică grea, indiferent de climă.

Durata contractului: iunie – octombrie 2018; program de lucru 30-40 ore; 6 zile/săptămână.

Limba străină: aplicanții să cunoască limba engleza nivel minim, dar nu constituie o cerință obligatorie

Plata muncii: plata muncii este în funcție de cantitatea culeasă în lădițe, caserole cu gramaj specific. Salariul este 0.6 euro brut/kg + 12,5% alocație de concediu. Impozitul și contribuțiile sociale se vor deduce din salariu conform legislatiei daneze. Mai multe informații despre impozite: http://www.skat.dk

Alte beneficii: cazarea se face în rulote; în camping sunt disponibile: bucătarie, sală de mese, toalete, baie cu dușuri, mașini de spălat, internet Wireless . Taxa de cazare plătită de lucrător/pe zi este de 8 euro și acoperă inclusiv gazul, apa și electricitatea. Transportul dus-întors Romania-Danemarca este în responsabilitatea lucrătorului. Pentru transportul de la locul cazării la locul de munca sau pentru cumpăraturi, angajatorul va pune la dispoziția lucrătorilor un autobuz, contracost pentru 1,5 euro/zi/persoană; opțional, lucrătorii pot să iși aleagă alt mijloc de transport la locul de muncă. Mai multe informații despre cazare și transport se gasesc pe website-ul www.My-greenpeas.com

Mod de aplicare: candidații trebuie să trimită un CV model EUROPASS, în limba română sau în limba engleză, cu poza inclusă, pe adresa de email: [email protected].

Termen limită pentru trimiterea aplicațiilor – 20 februarie 2018.

Instrucțiunile de aplicare se găsesc pe website-ul www.My-greenpeas.com. Preselecția aplicanților se face de angajator. Invitarea la selectie a persoanelor pre-selectate se va face de către consilieriul EURES.

Detaliile referitoare la data, locația și programul selecției vor fi trimise NUMAI persoanelor invitate. Nu sunt admise alte persoane la interviu.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE: Pe pagina de facebook a AJOFM Vâlcea sau la sediul agenției din Rm.Vâlcea, str. Dacia, nr. 8, et. III, cam. 302, Compartiment EURES, dl. Liviu Cochirlea-consilier EURES, telefon: 0350419715.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe