Furturi de biciclete şi maşini la Ştefăneşti şi Călimăneşti

duminică, 14 ianuarie 2018

 

La data de 9 ianuarie poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul ca, persoane necunoscute, in noaptea de 7/8 ianuarie au sustras din Ştefăneşti, din locuinţele persoanelor vătămate, două biciclete, cauzând un prejudiciu de peste 700 de lei. În fapt, persoanele bănuite, trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 17 şi 37 de ani, ar fi pătruns în cele două gospodării şi ar fi sustras bunurile, în prezent recuperate şi restituite proprietarilor. În cauză s-a întocmit un dosar penal pentru furt calificat, iar cercetările continuă. Poliţiştii Poliţiei oraşului Călimăneşti au reuşit identificarea unor persoane bănuite de sustragerea unui autoturism, din Călimăneşti. La data de 9 ianuarie a.c., poliţiştii au reuşit depistarea a doi tineri, de 17 şi 25 de ani, bănuiţi că ar fi sustras, în noaptea de 7/8 ianuarie a.c, din Călimăneşti, un autoturism, maşina fiind restituită persoanei vătămate. În fapt, la data de 8 ianuarie a.c., un bărbat din Călimăneşti a sesizat poliţiştii cu privire la faptul că, persoane necunoscute, profitând de faptul că portiera dreapta a maşinii sale, parcate în faţa unei şcoli, era descuiată, au sustras autovehiculul. Poliţiştii au înregistrat un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, iar cercetările continuă faţă de cele două persoane bănuite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe