Centrul Râmnicului, animat de o ceremonie de depunere a jurământului militar

duminică, 14 ianuarie 2018

 

Sâmbătă, 13 ianuarie, Scuarul Mircea cel Bătrân a găzduit o ceremonie de depunere a jurământului militar de către 72 de soldaţi ce se pregătesc în arma Geniu la Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN "Panait Donici" din Râmnicu Vâlcea. Într-o atmosferă emoţionantă şi sub privirile a sute de spectatori – rude ale principalilor protagonişti, venite din întreaga ţară, dar şi râmniceni curioşi să asiste la un astfel de eveniment – s-au desfăşurat un ceremonial religios, depunerea jurământului de către soldaţi şi discursuri ale oficialităţilor prezente. În cuvântul său, primarul Mircia Gutău a subliniat că, pe durata executării acestui stagiu de pregătire, îi consideră pe tinerii soldaţi drept râmniceni prin adopţie, le-a urat acestora mult succes în activitatea lor viitoare şi i-a invitat să revină în oraşul nostru şi cu alte ocazii. Manifestarea s-a încheiat cu o defilare pe Calea lui Traian a militarilor de la Centrul ”Panait Donici”, foarte apreciată de toţi cei prezenţi. Ceremonia – care a fost transmisă live pe pagina de Facebook a Ministerului Apărării Naţionale - a fost organizată în parteneriat şi cu sprijinul Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea, a Teatrului Municipal ”Ariel” şi a altor instituţii publice.

13.01.01 13.01.10 13.01.11 13.01.07 13.01.13

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe