Părintele Arhiepiscop Varsanufie: „Anul 2018 ne îndatorează să păstrăm și să întărim unitatea de credință a neamului nostru”

joi, 4 ianuarie 2018

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea, cu prilejul prăznuirii celor trei sărbători din data de 1 ianuarie: Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului, Sfântul Ierarh Vasile cel Mare și Anul Nou civil.

În cuvântul de învățătură împărtășit celor prezenți, Chiriarhul Râmnicului a precizat că „Anul 2018 a fost declarat în Patriarhia Română de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române „Anul omagial al unităţii de credinţă şi de neam” şi „Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918”, lucru ce ne îndatorează, pe fiecare după puterea noastră, să păstrăm și să întărim unitatea de credință a neamului nostru, dar și să arătăm copiilor și nepoților noștri că numai întru unitatea de neam și de credință vom avea izbândă de reușită în vremurile grele ce ne așteaptă.

Nimic nu este mai de preț pentru fiecare dintre noi, cei ce suntem urmașii celor ce s-au jertfit pe câmpurile de luptă pentru întregirea neamului și apărarea dreptei credințe, decât să cinstim, fără a ne rușina, credința care a plămădit în acest spațiu neamul nostru sfânt românesc, să ne iubim Patria așa cum au făcut-o înaintașii noștri până la jertfa supremă și să avem grijă ca Neamul nostru să dăinuiască cu demnitate și de acum înainte prin veacurile ce au să vină.

În anul 2018, în Arhiepiscopia Râmnicului vor avea loc o serie de manifestări duhovnicești și culturale deosebite, prilejuite de împlinirea a 150 de ani de la nașterea în Împărăția lui Dumnezeu a Sfântului Ierarh Calinic, ocrotitorul acestei eparhii, cât și 600 de ani de când binecredinciosul voievod Mircea cel Bătrân, ctitorul Mănăstirii Cozia și apărătorul Bisericii și Neamului său în vremuri de grele încercări, a trecut la cele veșnice.

Să rămâneți tari și statornici în dreapta credință, întărind  unitatea Bisericii Ortodoxe și a Neamului Românesc!”, i-a îndemnat Înaltpreasfinția Sa pe cei care în prima zi a noului an 2018 au fost prezenți la Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu-Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe