Restricţii de circulaţie în zona Dealul Negru şi de pe drumul dintre Drăgăşani şi Piteşti

miercuri, 27 decembrie 2017

Trafic pe DN 7, pe Dealul Negru Foto: Sursata,ro Pe două drumuri naţionale care leagă judeţul Vâlcea de restul ţării circulaţia la această oră se desfăşoară greoi. Din cauza precipitaţiilor, fundaţiile celor două căi de acces, pe anumite porţiuni, au fost afectate.

Pe DN 67B, drumul care duce de la Piteşti - Argeş la Drăgăşani – Vâlcea, circulaţia este îngreunată din cauza fisurilor apărute la podul de la Poiana Lacului.  Spălarea (afuirea) fundaţiei a dus la înclinarea structurii, motiv pentru care traficul se desfăşoară pe un pod provizoriu, cu circulaţie alternantă pe lăţimea de 5 metri pentru vehiculele cu masă totală autorizată mai mică de 30 tone.  Şoferii sunt rugaţi să respecte restricţia de circulaţie, semnalizarea rutieră temporară şi indicaţiile poliţiştilor până la finalizarea lucrărilor, adică 31 decembrie. Probleme sunt şi pe Dealul Neagru, la Morăreşti, pe DN 7. Precipitaţiile abundente au determinat o alunecare de teren, pe o lungime de 100 m şi o lăţime de 20-30 cm, fiind afectată banda 3 pe sensul Râmnicu Vâlcea - Piteşti.  Porţiunea de drum afectată a fost semnalizată corespunzător, s-a restricţionat accesul, precum şi viteza autovehiculelor în această zonă la 10 km/h.

Citeste mai mult: adev.ro/p1kpc8

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe