A fost prins cel care a vandalizat zidurile Catedralei din Ostroveni

vineri, 22 decembrie 2017

 

În noaptea de 19 decembrie, puţin înainte de ora 24.00, patrula Poliţiei Locale din zona Ostroveni l-a surprins pe C. Iustin Claudiu, de 36 de ani, pe str. Nicolae Iorga, în timp ce scria, cu ajutorul a două spray-uri cu vopsea roşie şi neagră şi folosindu-se de o scară metalică cu lungimea de 2 m, diferite texte pe blocul A17/1. Chestionat asupra faptelor sale, acesta a recunoscut că este autorul şi al inscripţiilor de pe Catedrala ”Înălţarea Domnului” din Ostroveni, dar şi de pe alte clădiri din oraş. Poliţiştii locali l-au condus pe suspect la sediul lor unde a fost amendat cu suma de 500 de lei pentru abateri la Legea nr. 61/1991, ulterior fiind eliberat. După doar o oră şi jumătate, aceeaşi persoană a fost surprinsă de o altă patrulă a Poliţiei Locale făcând acelaşi lucru în exact acelaşi loc din cartierul Ostroveni, motivând că poliţiştii locali care l-au ridicat prima dată nu l-au lăsat să îşi termine mesajul care era, astfel, lipsit de înţeles. Cu această nouă ocazie, C. Iustin Claudiu a fost amendat încă o dată cu suma de 500 lei, iar la acest moment sunt în derulare demersuri pentru stabilirea discernământului acestuia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe