Primăria Vaideeni va executa lucrări de amenajare trotuare, rigolă betonată şi alee acces la Şcoala „Luca Solomon”

miercuri, 20 decembrie 2017

 

Zilele trecute, Primăria comunei Vaideeni a scos la licitaţie execuţia de lucrări de amenajare trotuare, rigolă betonată şi alee acces la Şcoala generală „Luca Solomon”, o investiţe estimată la suma de peste 100.000 lei. Executantul lucrării va răspunde, potrivit obligaţiilor care îi revin, pentru viciile ascunse ale construcţiei, ivite într-un interval de 2 ani de la recepţia lucrării şi, după împlinirea acestui termen, pe toată durata de existenţă a construcţiei, pentru viciile structurii de rezistenţă, ca urmare a nerespectării proiectelor şi detaliilor de execuţie aferente execuţiei lucrării. Prin intermediul PNDL 2, primarul comunei Vaideeni, Daniel Băluţă, va moderniza şi reabilita Şcoala din Mariţa, o investiţie estimată la 9,2 miliarde de lei vechi. Începând de anul viitor, comuna Vaideeni va deveni zonă agroturistică, iar stânele din zonă se vor transforma în mici pensiuni. Primarul Daniel Băluţă afirmă că este interesat de acest proiect, scopul fiind de a aduce localitatea la gradul de staţiune: „După ce vom face acest pas, fiecare stână pe care o avem în golurile alpine se va dezvolta şi se vor crea spaţii de cazare, astfel încât, în aceste locuri, turistul să poată beneficia de produsele tradiţionale, de peisaj, dar şi de poveştile ciobanilor noştri. Fiecare oaspete va putea avea posibilitatea să guste din această frumuseţe locală, să mănânce un balmoş sau un tocan. Atunci nici amărâtul nostru de cioban nu îşi vamai vinde la preţ de nimic brânza. După aprobarea normelor europene, comuna poate reveni la bunăstarea de odinioară. Din această cauză mi-am dorit să promovez brandul brânzei de Vaideeni. Pe lângă brânza telemea de vacă şi oaie vrem să impunem şi brânza de burduf, dar şi laptele mare, urda şi tocanul de oaie, o mâncare tradiţională din carne de oaie, care se prăjeşte în seul propriu”. Pentru că sunt terenuri puţine, mulţi dintre ciobani pleacă în transhumanţă cu turmele. Potrivit primarului, există în comună şi familii tinere căsătorite, care revigorează comunitatea: „Această reîntoarcere acasă se datorează, poate, şi faptului că lucrurile au început să se mişte prin crearea locurilor de muncă în zona Horezu. Pe lângă acest fapt, sunt foarte mulţi tineri care au accesat fonduri europene pentru proiecte de înfiinţare şi susţinere a tinerilor fermieri. În privinţa păstoritului, ocupaţia noastră de bază, este greu să se întoarcă pentru acest lucru, deoarece nu avem suprafeţele de teren necesare pentru păşunat. Vaideeniul, în momentul de faţă are un efectiv mare de animale şi, din această cauză, suntem pe zona de risc în privinţa suprafeţelor de teren pe care le avem la dispoziţie. Noi căutăm şi în acest sens suprafeţe pentru păşunat”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe