|miercuri, noiembrie 14, 2018
  • Follow Us!

Liceenii exploratori schimbă comunitatea din Râmnicu Vâlcea prin trei proiecte de impact 

image3

Prima ediție a celui mai complex program de leadership și educație non-formală din România, LEADERS Explore pentru liceeni 2017, s-a încheiat. Pentru comunitatea din Râmnicu Vâlcea acest lucru înseamnă 25 de exploratori responsabili și dornici să facă schimbare în jur și trei proiecte concrete, inițiate și implementate de adolescenți pentru comunitate.

 Fundația LEADERS și LIDL România, cu sprijinul Ministerului Educației Naționale, au susținut, timp de 9 luni, liceenii din România să se formeze în leadership și să pună în practică proiecte sociale în comunitățile din care fac parte. Timp de 35 de săptămâi, 250 de tineri din 10 orașe din toată țara au fost parte a celui mai complex program de leadership din România, LEADERS Explore pentru liceeni.

 La Râmnicu Vâlcea, cei 25 de participanți au inițiat trei proiecte de impact.  

„ONG – o nouă generație” și-a propus să promoveze ideea de voluntariat în rândul tinerilor, dar și al întregii comunității prin organizarea unui eveniment la care tinerii au putut participa la training-uri de orientare vocațională, au putut vedea oferta și nevoia pe plan local și au fost îndrumați către acțiuni de voluntariat potrivite. “Avem de gând să continuăm și să creștem inițiativa mai mult”,spune Florin Păunescu, reprezentant al proiectului. Echipa proiectului ONG – o nouă generație” este una dintre cele trei câștigătoare din toate cele 23 de proiecte la nivel național care va beneficia de un masterclass la București oferit de Fundația LADERS. Masterclass-ul este o șansă a tinerilor de a avea acces la resurse și oameni pentru a-și continua și extinde proiectele.

Un alt proiect în comunitate la Râmnicu Vâlcea a fost ALTR Hub, o serie de training-uri pe teme de interes, predate tot de liceeni. „Proiectul nostru și-a propus încă de la început să crească interesul elevilor pentru disciplinele școlare, prin predarea acestora într-o manieră inedită, ludică, de către mentori adolescenți experimentați în lucrul cu oamenii,” a spus coordonatorul de proiect. 

Cel de al treilea proiect din Râmnicu Vâlcea se numește „Picătura de schimbare” și prin această idee liceeni vor să arate că își doresc un oraș mai frumos, cu oameni fericiți și implicați în viața orașului. „Proiectul își propune ridicarea moralului locuitorilor orașului într-un mod non-invaziv. Am scris și amplasat mesaje motivaționale în diferite locuri din Râmnicu Vâlcea care să-i înveselească și să dea de gândit oamenilor”, spun membrii echipei.

Scopul acestor proiecte în comunitate este explicat de Beatrice Alexandrescu, Project Manager al programului de educație non-formală LEADERS Explore pentru liceeni. „Ne dorim să formăm tineri cu simț civic, pentru a crește o generație activă social, care generează schimbare. Practic, folosim comunitățile locale drept pretext de învățare și le arătăm tuturor celor implicați în proces că se poate, fie că e vorba de a curăța un parc de gunoaie, a ajuta bătrânii dintr-un azil sau de a reamenaja un spațiu de joacă. Pașii aceștia sunt semnificativi pentru ca tinerii să devină conștienți de propriul potențial, de valorile lor, de abilitățile de comunicare și de lucru în echipă”.

 Pe lângă implementarea unui proiect în comunitate, elevii au avut parte în cele 9 luni de program de orientare vocațională, training intensiv, oportunitatea de a face practică într-un domeniu de interes (shadowing) pentru a afla dacă este ceea ce li se potrivește, întâlniri cu lideri inspiraționali, monitorizarea progresului personal pe o perioadă de 35 de săptămâni. La sfârșitul programului, participanții au primit certificarea LEADERS Explore, primul nivel în leadership, ce atestă abilitățile și competențele dobândite.

LEADERS Explore în cifre: 35 de săptămâni, 30 de licee din toată țara, 250 de liceeni din 10 orașe (Bârlad, Bistrița, București, Iernut, Lugoj, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Reșița, Târgu Jiu, Târgu Mureș)

 Prezența programului în cele 10 localități (Bârlad, Bistrița, București, Iernut, Lugoj, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Reșița, Târgu Jiu, Târgu Mureș) este susținută în acest an prin programul „Împreună cu LIDL pentru un viitor mai bun”. „Elevii de azi sunt adulții care vor inventa ziua de mâine. Pentru că ne-am asumat misiunea de a crea un viitor mai bun, am ales să sprijinim proiectul LEADERS Explore care își propune să formeze adulți responsabili, capabili să genereze schimbări în bine. Dorim să-i felicităm pe toți elevii participanți la acest proiect, care își pun în valoare potențialul și acum demarează proiecte sociale în comunitățile lor în cadrul programului LEADERS Explore”, a declarat Cristina Hanganu, Directorul Departamentului de Comunicare și CSR al Lidl România

LEADERS Explore pentru liceeni este un program gratuit al Fundației LEADERS, dedicat adolescenților cu vârste între 14 și 18 ani, ce-și propune să completeze formarea școlară standard cu un an de educație non-formală. LEADERS Explore este esența celor 17 ani de experiență ai fundației, timp în care peste 5000 de liceeni din peste 60 de comunități urbane și rurale la nivel național și-au dezvoltat abilitățile de leadership.  

Leave a Response