|vineri, noiembrie 16, 2018
  • Follow Us!

Continuă „telenovela” numirii de noi administratori la societatea Apavil 

APAVIL-DEBITE

 

Joi, 14 decembrie, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară, a decis mandatarea reprezentantului său în Adunarea Generală a Acţionarilor la societatea Apavil SA Vâlcea să numească administratorii provizorii ai societăţii şi din lista aprobată de ADI „APA Vâlcea”, prin Hotărârea nr. 12 din 11.12.2017, respectiv: Mihaela Teodora Ciontea, Elena Daniela Ciobanu, Ion Adrian Iliescu şi Ioan Nistor. Prin Hotărârea nr. 483 din 28.11.2017, Consiliul Local a completat lista de candidaţi din partea acţionarului majoritar, din rândul căreia Adunarea Generală a Acţionarilor are dreptul să numească administratori provizorii la SC Apavil SA şi a mandatat reprezentantul său în Adunarea Generală a Acţionarilor de la această societate să hotărască numirea administratorilor provizorii, din lista cu candidaţii nominalizaţi de acţionarul majoritar – Municipiul Râmnicu Vâlcea, după obţinerea hotărârii ADI „APA Vâlcea”. Urmare acestor prevederi, hotărârea mai sus menţionată a fost înaintată către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „APA Vâlcea”, în conformitate cu prevederile statutului asociaţiei. De asemenea, Primăria Râmnicului a solicitat ADI „APA Vâlcea” să se aibă în vedere ca, la prezentarea propunerilor în cadrul Adunării Generale a ADI „APA Vâlcea”, pe lângă cele trei persoane propuse prin HCL nr. 483 din 28.11.2017 să fie reluată şi propunerea pentru Ioan Nistor, nominalizat prin HCL nr. 388/2017. Astfel, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „APA Vâlcea” a transmis primăriei Hotărârea nr. 12 din 11.12.2017 prin care s-a completat lista cu persoanele nominalizate din partea acţionarului – Municipiul Râmnicu Vâlcea, din rândul căreia Adunarea Generală a Acţionarilor societăţii Apavil SA are dreptul să numească, potrivit OUG nr. 109/2011 cu modificările şi completările ulterioare, administratorii provizorii în consiliul de administraţie al operatorului, până la finalizarea procedurii de selecţie, aprobată prin Hotărârea Adunării Generale a Asociaţiei nr. 11 din 27 octombrie 2017, cu cele patru persoane. Precizăm că potrivit prevederilor din actul constitutiv al societăţii Apavil SA, coroborate cu prevederile din statutul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „APA Vâlcea”, acţionarii au acordat asociaţiei ai cărei membri sunt unele drepturi speciale, printre care şi acela de a propune lista de persoane, înaintată de Consiliul Judeţean Vâlcea şi Consiliul Local al municipiului Rm. Vâlcea din rândul cărora Adunarea Generală are dreptul să numească membrii consiliului de administraţie. De asemenea, potrivit prevederilor din actul constitutiv al societăţii Apavil SA, Adunarea Generală Extraordinară se va ţine ori de câte ori este necesar a se lua o hotărâre, inclusiv pentru alegerea şi revocarea membrilor Consiliului de Administraţie şi descărcarea acestora de gestiune, atribuţie ce poate fi exercitată numai în baza unui mandat special acordat de către Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea şi Consiliul Judeţean Vâlcea.

(Petre Coman)

Leave a Response