|miercuri, august 22, 2018
  • Follow Us!

Primarul din Voineasa: Vom organiza licitatie si deschidem pârtia Transalpina Ski Resort 

Transalpina-Ski-Resort-de-la-Vidra-Galerie-foto-1356337238-1.856998-640x480-300x225

La inițiativa Președintelui Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, joi, 14 decembrie, la sediul instițuiei a avut loc o întâlnire de lucru cu Prefectura, Primăria Voineasa și Serviciul Public Județean Salvamont Vâlcea, în cadrul căreia s-a discutat despre situația cu care se confruntă pârtia Transalpina Ski Resort și măsurile ce vor fi luate pentru ca domeniul schiabil să fie unul funcțional.

După o serie de discuții, primarul comunei Voineasa ne-a asigurat că nu vor fi probleme cu privire la deschiderea pârtiei Transalpina Ski Resort, declarând că:

”În perioada imediat următoare se va selecta din SEAP un operator care să îndeplinească toate condițiile de operare instalații pe cablu, inclusiv administrare domeniu schiabil, urmând să se obțină autorizarea ISCIR (Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat)”. – Gabriel Năstăsescu, primarul comunei Voineasa.

Biroul de Presa al CJ Valcea

Leave a Response