In memoriam Bogdan DINICĂ

vineri, 15 decembrie 2017

 

Oamenii intră și ies din viața noastră cu o repeziciune neînchipuită. Unii sunt păstrați pentru totdeauna în inimile celor care i-au cunoscut, alături de care au trăit și cărora le-au îmbogățit existenta. Se spune că ce facem pentru noi moare odata cu noi, iar ceea ce facem pentru alții trăiește veșnic.

Pe Bogdan bunătatea l-a făcut să renunțe la propriul confort. A acceptat cu bucurie sacrificii, dacă acele sacrificii au adus alinare cuiva aflat în dificultate. A făcut asta fără să aștepte ceva în schimb. Bunătatea l-a făcut mai bogat atunci când a dăruit altora și l-a făcut mai fericit atunci când a adus fericire altora.

În anul 1992, la doar 18 ani, Bogdan a avut un accident care i-a luat posibilitatea de a-și mai folosi picioarele. Dar accidentul nu i-a luat și aripile. În 1996 a fondat Fundația Soul to Soul și, de atunci, si-a dedicat timpul și viata persoanelor cu dizabilități. A reușit să adune în jurul lui oameni cu calități și nevoi speciale, le-a arătat cât sunt de frumoși, le-a redat speranța și le-a alinat suferința. Bogdan a reușit tot ceea ce si-a propus pentru că nu a renunțat niciodata. Imposibilul l-a împărțit în posibilități.

Bogdan, un om aflat în scaun cu rotile, deborda de optimism și emana o energie pozitivă și o putere incredibilă. Bogdan a fost diferit prin dăruire, prin optimism și curaj, prin excelență în tot ceea ce a făcut. Elev, student, masterand, psiholog, dar mai presus de toate, om al binelui, a trecut prin viață cu fruntea sus, dăruind zâmbetul său inegalabil, tonic, blând și încurajator tuturor celor care aveau nevoie de el.

Pentru toți cei care și-au găsit alinarea în cadrul Fundației Soul To Soul, Bogdan Dinică este nemuritor.

Fundația Soul to Soul va continua munca fondatorului ei în onoarea și în spiritul acestuia. Fundația  are ca misiune ajutarea persoanelor cu dizabilități din judetul Valcea, indiferent de vârstă,  prin recuperare, reabilitare și integrare socială.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe