|miercuri, august 15, 2018
  • Follow Us!

Încarcerat timp de 2 ani şi jumătate pentru că a tăiat ilegal 6 arbori 

catuse_10_1c8cb5929a

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Vâlcea au pus în aplicare, astăzi, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Horezu față de un bărbat de 36 de ani, din Cernișoara, condamnat la 2 ani și jumătate de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere ilegală și furt de arbori.

Potrivit unui comunicat al IPJ Vâlcea, în fapt, în cursul lunii octombrie 2008, bărbatul s-ar fi deplasat în zona forestieră a comunei Măldărești și ar fi tăiat, fără a avea acest drept, 6 arbori, specia fag și gorun, volumul total fiind de peste 11 mc de material lemnos. Ulterior, acesta ar fi transportat lemnele, cu ajutorul altui bărbat, la locuința unei persoane din Horezu.

Bărbatul a fost condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare cu executare și urmează să fie condus la penitenciar.

Un al doilea mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pus în aplicare de polițiști, tot astăzi, a fost emis de Tribunalul Teleorman, față de un bărbat de 30 de ani, din Băbeni, condamnat la 3 ani de închisoare cu executare.

În fapt, în cursul anului 2015, bărbatul ar fi refuzat să prezinte organelor competente, după 3 somații, documentele legale și bunurile din patrimoniu, în scopul împiedecării verificărilor fiscale, financiare și vamale. De asemenea, acesta a fost condamnat și pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

Bărbatul urmează să fie condus la penitenciar.

Leave a Response