|luni, octombrie 15, 2018
  • Follow Us!

Comemorarea a 75 de ani de la Confruntarea armată de la Cotul Donului – Stalingrad 

dsc_1867

Joi, 16 noiembrie 2017, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi, a săvârșit slujba de pomenire a eroilor români care au luptat în Confruntarea armată de la Cotul Donului – Stalingrad.

La slujba de pomenire a militarilor Armatei Române căzuţi în confruntările de pe Frontul de Est din Stepa Calmucă, Cotul Donului şi Stalingrad, în urmă cu 75 de ani au participat reprezentanții autorităților locale și centrale, ai instituțiilor de comandă, ai instituțiilor de învățământ și cultură, cadre militare. În continuare au fost rostite o serie de alocuțiuni și a avut loc depunerea de coroane.

În cuvântul adresat cu acest prilej, intitulat Pomenirea dragostei jertfelnice a eroilor neamului – datorie sfântă a românilor, Înaltpreasfinția Sa a arătat că „Deşi Biserica a condamnat orice tip de violenţă, totuşi în decursul istoriei sale a fost nevoită, nu de puţine ori, să se pronunţe în mod public asupra legitimităţii conflictelor militare. Eruditul Profesor Georgios Mantzaridis, în tratatul său de Teologie Morală, accentuează ideea că „participarea creştinului la orice fel de război vine în vădită opoziţie cu credinţa sa. Dar şi tolerarea nedreptăţii ce se face celor nevinovaţi este culpabilă. În cele din urmă, se dovedeşte că în lumea aceasta omul nu poate trăi autentic creştineşte”. Începând cu veacul al XX-lea, din păcate, s-au înmulţit tot mai mult ameninţările împotriva vieţii umane, dar mai ales a demnităţii umane şi a respectului reciproc. Respectul faţă de om se arată, în primul rând, ca respect faţă de chipul lui Dumnezeu, apoi ca respect faţă de viaţa personală, care, de fapt, se şi implică în acesta. Cerem respectul faţă de noi, însă, de prea multe ori, uităm să acordăm respectul cuvenit faţă de cel de lângă noi.

Preoţii Bisericii nu au fost chemaţi să poarte armele în războaie, însă au fost chemaţi să-i întărească sufleteşte pe ostaşii români cărora le-au devenit duhovnici, ţinându-le trează conştiinţa morală sau alinându-le suferinţa, lucru petrecut și în lupta de la Cotul Donului și Stalingrad.

Doctorul Iosif Niculescu relata în câteva mărturii despre această luptă:  „Armata Română a fost pe Frontul de Est ca să dezrobească teritoriile româneşti, Basarabia şi Bucovina, şi  să-L ducă înapoi pe Iisus Hristos. Preoţii noştri din armată nu reuşeau cu botezul, cu rugăciunile, cu împărtăşania populaţiei, care, de douăzeci şi ceva de ani, nu mai auzise de preoţi şi de Dumnezeu, fiind împuşcaţi de bolşevici”. Acest lucru este evidențiat și de către Dinu Popa, ginerele lui Radu Gyr și fiu de preot ardelean: „Tata a fost preot militar și a mers până la Cotul Donului. Spune în scrierile lui cum, trecând prin satele rusești, nu avea odihnă pentru că nu mai termina să le boteze copiii. Bisericile erau transformate în magazii și preoții erau uciși, așa că existau și tineri nebotezați, nu numai copii. Era un risc enorm. Vă dați seama că dacă afla cineva îl împușca fără să stea pe gânduri. Era mereu în linia întâi cu canistra de ceai, alături de soldați și îi încuraja să lupte. Însă pentru asta l-a răsplătit mult Dumnezeu”.

Acum 75 de ani, la 19 noiembrie 1942, a început cea mai tragică operaţiune militară din istoria Armatei Române, cea de la Cotul Donului, componentă a marii Bătălii de la Stalingrad, după cum a fost caracterizată această confruntare militară de către istorici. Conform datelor publicate acolo și-au dat viața peste 150.000 de ostași din armata română, la care s-a adăugat jertfa a peste 100.000 de ostași români din armata maghiară.

Biserica noastră Ortodoxă îi pomeneşte în rugăciunile ei atât pe ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori, pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, pentru libertatea şi demnitatea poporului român, cât şi pe cârmuitorii, conducătorii ţării noastre, ca unii care trebuie să vegheze pentru păstrarea acestei moşteniri lăsate de înaintaşii noştri. Rugăciunea pentru eroii patriei este atât un act de recunoștință față de cei care au apărat ființa neamului românesc, cât și un act liturgic, cerându-I lui Dumnezeu odihna lor în pacea Împărăției lui Dumnezeu.

S-au făcut rugăciuni astăzi pentru sutele de mii de români căzuți în luptele de pe frontul de Est de acum 75 de ani, însă i-am pomenit pe toţi cei căzuţi în acest crud război şi datori suntem să le respectăm jertfa lor mai ales prin păstrarea valorilor naţionale şi apărarea identităţii neamului nostru.

Nu putem să ne purtăm ca nişte străini de neam, când strămoşii, bunicii şi părinţii noştri s-au jertfit pe ei, şi-au dat viaţa lor şi a copiilor lor pentru păstrarea unităţii neamului românesc.

Felicităm organizatorii evenimentelor din această zi, dar și conferențiarii de la acest simpozion, rugându-L pe Dumnezeu să primească lucrarea lor ca un prinos de recunoştinţă adus eroilor neamului românesc.

Dumnezeu să-i odihnească pe toţi eroii Neamului în pacea împărăţiei Sale!”

Leave a Response