|luni, octombrie 15, 2018
  • Follow Us!

Sparle si soparle, 16.11.2017 

soparla-cu-volanas
  • Aflată în prim-planul luptei pentru apărarea valorilor democratice și pentru libertate în perioada 1990-2007 din judeţul Vâlcea, Asociaţia Pro Democraţia – Club Râmnicu Vâlcea îşi va înceta existenţa juridică peste câteva zile, prin radierea din registrul organizaţiilor neguvernamentale. În ultimii 10 ani, în judeţul Vâlcea, Asociaţia Pro Democraţia nu a mai desfăşurat acţiuni sau activităţi de anvergură având în vedere stabilizarea climatului politic din ţară, precum şi datorită intrării României în UE şi NATO, lucruri care au putut asigura organizarea de alegeri libere. Merită aduse mulţumiri şefilor Asociaţiei Pro Democraţia – Club Râmnicu Vâlcea care, în perioada 1990-2007, au dus pe umeri povara unor activităţi complexe specifice ONG-ului: Daniela Venţer, George Robu, Corina Iordache, Ramona Bercea Teodorescu, Bogdan Mătăsaru şi alţii.

 

  • Miercuri, 15 noiembrie, Comisia de concurs proiecte de management pentru postul de director la Teatrul Municipal „Ariel” Râmnicu Vâlcea a anunţat rezultatul concursului după etapa a II-a. Astfel, cel mai mare punctaj îl are Gabriel Gheorghe Popescu (8,43), în timp ce Claudia Cacoveanu Păvăloi are un punctaj de 7,44. Potrivit prevederilor din regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului de proiecte de management pentru ocuparea funcţiei de manager la Teatrul Municipal „Ariel” Râmnicu Vâlcea, aprobat prin Dispoziţia nr. 1679/2017 și ale Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, cu modificările şi completările ulterioare, candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţii asupra modului de respectare a procedurii privind organizarea şi desfăşurarea concursului la registratura (Centrul de Informații pentru Cetățeni) din cadrul Primăriei municipiului Rm. Vâlcea în termen de 5 zile lucrătoare de la data aducerii la cunoştinţă a rezultatului concursului.

 

  • Agenţia Naţională de Integritate (ANI) ar trebui să-l verifice mai atent pe fostul semi-preşedinte de tristă amintire al Consiliului Judeţean, nea Gică Păsat, pentru că acesta s-a aflat într-un grav CONFLICT DE INTERESE prin anii 2008 şi 2009 pe când era un „biet” consilier judeţean liberal. Atunci, Păsat a fost cel care votat la proiectele de hotărâri, dar şi cel care a avut grijă să furnizeze, prin firma personală SC Interinstal SRL,… instalaţia de climatizare şi aer condiţionat de la sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Vâlcea. Ce părere aveţi domnilor inspectori de la ANI!?!

 

  • Conform unor precizări ale primarului Mircia Gutău, în data de 25 noiembrie 2017 se va inaugura parcarea subterană din centrul Râmnicului şi tot atunci se va face recepţia finală la terminarea întregii investiţii. Există toate avizele pentru parcare, funcţionează lifturile, astfel că nu mai este nici un impediment. În urmă cu 3 ani, Primăria a lansat proiectul „Reorganizarea şi amenajarea spaţiului public central din municipiul Râmnicu Vâlcea”, finanţat atunci în cadrul POR. Contractul de finanţare aferent proiectului a fost încheiat în 26 februarie 2014, iar lucrările propriu zise au început în ianuarie 2015.

Leave a Response