Partidul Ecologist Roman il distruge pe “pseudojudecatorul” valcean Bogdan Mateescu din CSM

duminică, 5 noiembrie 2017

MATILET, TOT MAI GREU DE SUPORTAT - Partidul Ecologist Roman il distruge pe “pseudojudecatorul” Bogdan Mateescu din CSM: “Acest individ a invalidat un primar, imediat dupa ce a castigat alegerile... A actionat la ordin politic... Personaj nociv, care nu face cinste Justitiei din Romania... Executanti de tipul lui Mateescu nu au ce sa caute in CSM”. PER il acuza pe “servitorul umil” Augustin Lazar: ”Iese la atac sa execute ordinele lui Kovesi”

Joi, 2 noiembrie 2017 16:27 | Scris de B.G. | pdf | print | email

Partidul Ecologist Roman considera ca judecatorul Bogdan Mateescu (foto), zis si "Matilet" pentru ca a ajuns sa gandeasca precum Vasilica Danilet, ar trebui sa plece din CSM si il acuza ca a actionat la ordin politic in momentul in care l-a invalidat pe primarul PER de la Ramnicu Valcea, Mircia Gutau.

PER arata intr-un comunicat de presa remis Lumeajustitiei.ro ca Mateescu este un personaj nociv, care nu face cinste Justitiei din Romania si care eclipseaza judecatorii cinstiti. “Daca nu vrem control politic in justitie, atunci executanti de tipul lui Mateescu nu au ce sa caute in domeniu si mai ales in CSM”.
Tot legat de ceea ce se intampla astazi in Justitie, PER sustine ca Procurorul General Augustin Lazar executa ordinele sefei DNA Laura Kovesi si ca traieste doar pentru a o servi pe aceasta.

Iata comunicatul Partidului Ecologist Roman referitor la judecatorul Bogdan Mateescu:

“Daca ar fi sa vorbim despre controlul politic din Justitie, ce se presupune ca urmeaza a fi implementat odata cu actualele propuneri de modificari legislative, cred ca cel mai bun exemplu ca acesta exista deja, este chiar pseudojudecatorul Bogdan Mateescu.

Acest individ, care face parte din CSM, a invalidat un primar, imediat dupa ce a castigat alegerile. Vorbim despre primarul PER, Mircia Gutau, de la Ramnicu Valcea. Este foarte clar ca Mateescu a actionat la ordin politic, mai ales ca este un caz unic, in care un primar ales este invalidat de un judecator.

Avand in vedere ca tatal sau a fost dovedit ca fiind colaborator al Securitatii (cu prilejul alegerilor locale de la Govora) se explica metehnele juniorului Mateescu, fiind crescut si educat, probabil, sa fie obedient si sa actioneze la ordin, fara a tine cont de legile in vigoare. De aici se poate intelege si filiera prin care el a ajuns membru in CSM.

Asadar, vorbim de un personaj nociv, care nu face cinste Justitiei din Romania si mai ales care eclipseaza judecatorii cinstiti din tara noastra. Daca nu vrem control politic in justitie, atunci executanti de tipul lui Mateescu nu au ce sa caute in domeniu si mai ales in CSM".

Iata comunicatul PER privindu-l pe Procurorul General Augustin Lazar: 

"Este trist sa vedem cum interventiile Procurorului General si ale Procurorului Sef al DNA alterneaza in functie de interese. De exemplu, a fost o perioada cand Lazar nici 'nu exista' iar Kovesi nu se mai oprea din declaratii pe la TV, tinand cont ca Augustin Lazar este, totusi, Procurorul General, adica seful ei.

Astazi, acesta iese la atac sa execute ordinele lui Kovesi, iar aceasta astepta cuminte in culise. Procurorul general, Augustin Lazar, traieste doar pentru a o servi pe Codruta Kovesi. Cei mai multi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii se lasa manevrati precum niste papusi de aceeasi doamnaIn CSM, santajul este la ordinea zilei. Inspectia Judiciara nu va indrazni, asa cum nu a indraznit niciodata, sa aplice nici cea mai mica sanctiune impotriva sefei DNA, pentru ca frica intuneca judecata magistratilor. Asa cum s-a si intamplat: 'Activitatea manageriala a conducerii DNA a fost una eficienta'.

Desi ne laudam cu progesele pe care le-am facut, Justitia din Romania este intr-un blocaj total. Cum putem vorbi de stat de drept cand in fiecare zi apar informatii despre dosare fabricate la comanda, judecatori manevrati de SRI si DNA sau sefi ai serviciilor care conduc din umbra toate institutiile. Cum putem vorbi despre o justitie independenta cand Consiliul Superior al Magistraturii este alcatuit din oameni care au actionat la semnalul politicienilor si care cauta acum sa dea ordine Parlamentului si sa-i spuna ce legi sa adopte?

Deci, in acest moment nu exista CONTROL POLITIC asupra justitiei penale?

Unde sunt progresele din Justitie? In rapoartele masluite ale Codrutei Kovesi, probabil. Justitia din Romania este o gluma, dosarele sunt o arma politica. Doamna Kovesi le dicteaza procurorilor din subordine pe cine trebuie sa mai distruga şi ce probe trebuie sa fabrice. Se sprijina pe lasitatea politicienilor si pe slugarnicia procurorului general. Intr-o tara in care valorile democratice ar conta, Kovesi ar fi fost demisa şi anchetata pentru faptele sale. Pentru ea nu exista Constitutie, nu exista legi, nu exista separatia puterilor in stat. Totul este un joc murdar pe care l-a demarat inca din vremea in care era Procuror General.

Dar, bine ca exista Augustin Lazar, servitorul umil, care intervine cand trebuie...

Danut Pop,

Presedinte PER”

Dă-i un răspuns lui "DIN STEJAR, STEJAR RASARE"... Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

2 comments on “Partidul Ecologist Roman il distruge pe “pseudojudecatorul” valcean Bogdan Mateescu din CSM”

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe