Primarul Florin Ionescu va investi 555.000 euro pentru construcția de poduri în trei sate din comuna Stoileşti

joi, 2 noiembrie 2017

 

În cadrul alocărilor de la Ministerul Dezvoltării Regionale, primarului comunei Stoileşti, Florin Ionescu, îi va fi alocată suma de circa 555.000 euro pentru construcția de poduri de interes local în satele Ghiobești, Stănești și Izvoru Rece. Un alt proiect finanţat prin PNDL 2 este: „Modernizare drum comunal DC 37 și uliță Centru Magazin Urși, comuna Stoilești, județul Vâlcea” (1,1 milioane de euro). Conform declaraţiilor primarului comunei Stoileşti, Florin Ionescu, în luna iunie au fost reluate lucrările de modernizare a uliţei Biserica Ghiobeşti. De asemenea, în momentul de faţă, Primăria Stoileşti are în desfăşurare şi alte investiţii precum modernizarea şcolii din satul Urşi, dar şi lucrări de infrastructură, precum introducerea reţelei de apă şi lucrări de modernizare de drumuri. În prezent se lucrează la finalizarea investiţiei de la Grădiniţa Urşi, care presupune modernizarea integrală a clădirii. Se lucrează şi la modernizarea Şcolii Urşi, iar lucrările au început în luna iunie. De asemenea, se are în lucru alimentarea cu apă în satul Obogeni, uliţa Popa Florescu şi s-a finalizat introducerea alimentării cu apă în satul Neţeşti, uliţele La Piţigoi şi Poşircaru. Alte investiţii derulate de primărie: continuarea lucrărilor de modernizare a Drumului Comunal 39 Bulagei - Geamăna; modernizarea drumurilor de interes local; continuarea lucrărilor de alimentare cu apă în comuna Stoileşti, aferent satelor Giuroiu, Geamăna, Neţeşti şi Obogeni; continuarea lucrării „Refacerea şi protejarea platformei drumului Uliţa Şogor - Malu, Trecerea prin Vad şi Pod în punctul Malu”; construirea unor poduri rutiere peste pârâul Topoloveni, sat Izvoru Rece, peste pârâul Ghiobeşti, sat Ghiobeşti, punctul Tania Lucel şi peste pârâul Stăneasca, sat Stăneşti, punctul Gruia; îmbunătăţirea condiţiilor de mediu şi combaterea eroziunii solului prin plantarea de pomi fructiferi, oferind familiilor cu elevi la una din şcolile aflate pe teritoriul comunei Stoileşti a unui pom fructifer; pietruirea uliţelor care necesită reabilitare; achiziţionarea de utilaje necesare întreţinerii drumurilor, etc. „Cea mai importantă ramură economică rămâne industria extractivă, dar nu putem să nu ne gândim la potenţialul pomicol al acestui areal. Viitorul va aparţine investiţiilor în industria agricolă. Pentru că aceasta este, de fapt, istoria Stoileştiului. Cele mai roditoare pământuri sunt aici. Şi mai avem un avantaj. Relativa apropiere de Râmnicu Vâlcea şi de Drăgăşani conferă un avantaj pentru localitate”, spune Florin Ionescu, primarul din Stoileşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe