|sâmbătă, noiembrie 18, 2017
  • Follow Us!

Senatorul PSD din Vâlcea, Bogdan Matei: „Vom da o șansă sportului de performanță, în sensul lărgirii ariei de selecție” 

f_350_200_16777215_00_images__2017_matei-bogdan

 

Săptămâna trecută, în Senat au avut loc dezbateri pe marginea propunerii legislative pentru completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, iniţiată de către senatorul PSD din Vâlcea, Bogdan Matei. „Această inițiativă legislativă are ca scop încurajarea evenimentelor sportive școlare în condiții optime. Asta pentru că bazele sportive școlare existente sunt, toate sunt construite sub nivelul dimensiunilor regulamentare ale federațiilor, astfel încât nu pot susține tehnic activitățile sportive de nivel național. În concluzie, stimați colegi, vă rog să acordați un vot pentru, întrucât vom atrage mai mulți elevi către sportul de masă și, cu siguranță, vom da o șansă sportului de performanță, în sensul lărgirii ariei de selecție. Vă mulțumesc frumos”, a spus în Parlament senatorul Bogdan Matei. În domeniile educaţiei fizice şi sportului, statul este garantul exercitării funcţiilor sectorului public şi particular conform principiilor colaborării responsabile dintre toţi factorii interesaţi. Contextul local poate diferi de la o unitate administrativ-teritorială la o alta, însă spre a fi create oportunităţi pentru populaţie şi a determina schimbări este necesară determinarea cadrului legal adecvat, în raport cu situaţia actuală din fiecare comunitate. Un principiu fundamental consacrat de Constituţia României aşează la baza aministraţiei publice din unităţile administrativ-teritoriale principiul autonomiei locale. în virtutea şi a acestui fapt, autorităţile administraţiei publice au obligaţia să sprijine sportul pentru toţi, sportul de performanţă şi să asigure condiţiile organizatorice şi materiale de practicare a educaţiei fizice şi sportului în comunităţile locale. Articolul 165 al Tratatului de la Lisabona din 2009 oferă Uniunii Europene o bază legală pentru o nouă competenţă în domeniul sportului. Tratatul recunoaşte funcţia socială şi educativă a sportului. Un impact social al susţinerii sportului de către autorităţile publice locale presupune obţinerea unei schimbări pozitive semnificative în rândul comunităţii prin sporirea numărului persoanelor care iau parte la activităţile sportive, creşterea conştientizării asupra valorii sportului, dezvoltarea unor atitudini pozitive faţă de activităţile sportive şi motivarea tinerilor să ia parte la acestea. Sportul are nevoie de dezvoltare continuă, context în care o bună desfăşurare a activităţilor sportive implică şi o legislaţie clară şi transparentă.

Leave a Response