|marți, decembrie 12, 2017
  • Follow Us!

IPJ Vâlcea: Recomandări pentru circulaţia rutieră în sezonul rece 

politisti-iarna

 

Întrucât temperaturile încep să scadă și iarna începe, ușor, ușor, să-și intre-n drepturi, IPJ Vâlcea doreşte să le reamintească șoferilor câteva recomandări pentru circulația în sezonul rece și să atragem atenția că prudența la volan este prima regulă de respectat pentru a evita implicarea în evenimente rutiere.

Legislaţia rutieră în vigoare prevede că pentru deplasarea autovehiculelor pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei este obligatorie folosirea anvelopelor de iarnă. De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie să fie echipate cu dispozitive antiderapante (lanţuri). Amenzile pentru încălcarea normelor în domeniu sunt cuprinse între 1.305 lei 2.009 lei.

IPJ Vâlcea precizează că, în legislaţie nu se face referire la o dată calendaristică de la care este obligatorie utilizarea anvelopelor de iarnă, ci se prevede faptul că acestea sunt obligatorii atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.

Când partea carosabilă este acoperită cu zăpadă sau polei, conducătorii auto au obligaţia să circule cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h în localităţi sau 50 km/h în afara acestora.

 

Înainte de a pleca la drum, este indicat ca fiecare conducător auto să se informeze asupra condiţiilor de deplasare pe traseul ales, precum şi despre condiţiile meteo rutiere prognozate pentru zona tranzitată.

Verificarea dispozitivelor de iluminare şi semnalizare, funcționarea ştergătoarele şi instalaţiilor de climatizare, este o obligație a conducătorilor auto.

Utilizarea luminilor de întâlnire şi pe timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri şi a celor de ceaţă în cazul apariţiei acestui fenomen, este de asemenea o recomandare foarte importantă.

 

Leave a Response