Mii de pelerini au participat la SFINTIREA Manastirii Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Suiești

duminică, 22 octombrie 2017

 

 

La împlinirea a patruzeci de ani de la mutarea în împărăția lui Dumnezeu a vrednicului de pomenire Patriarh Justinian Marina, s-a ridicat în satul său natal Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Gheorghe - Suiești, replică arhitecturală a Schitului Maicilor din București.

Slujba de sfințire a fost săvârșită duminică, 22 octombrie, de către un sobor de arhierei din care au făcut parte Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop Vicar Patriarhal, și Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Siubiului, înconjurați de preoți și diaconi, în prezența ctitorilor, a obștii monahale, a preoților, monahilor și credincioșilor din Arhiepiscopia Râmnicului, dar și a pelerinilor.

Evenimentele duhovnicești au debutat cu săvârșirea slubei de sfințire a bisericii cu hramurile Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și Binecredinciosul Împărat Justinian cel Mare, după care a fost sfințită racla de argint în care au fost așezate spre închinare și binecuvântarea pelerinilor, a unor fragmete din moaștele Sfântului M.Mc. Gheorghe, Purtătorul de biruință.

În continuare, pe o scenă amenajată în fața mănăstirii, a fost săvârșită Sfânta Liturghie, în cadrul căreia Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu a împărtășit un cuvântul de învățătură, iar Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Vicar Patriarhal a transmis mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la finalul căreia, ctitorul mănăstirii, domnul Lucian Zmaranda a primit Ordinul Crucea Patriarhală.

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Irineu și Preasfințiților Părinți pentru bucuria împărtășită clerului și credincioșilor din Arhiepiscopia Râmnicului cu prilejul manifestărilor organizate spre cinstirea Patriarhului Justinian Marina, arătând totodată că ridicarea Mănăstirii Suiești este deopotrivă un act de recunoștință și de cinstire pentru întreaga activitate misionară și pastorală a patriarhului care a luptat pentru păstrarea demnității Bisericii Ortodoxe Române.

Constantin Radulescu: un eveniment duhovnicesc marcant pentru istoria Bisericii din Oltenia de sub munte!

Cu mare bucurie am primit invitația domnului Ionel Michiu, primar al comunei Stănești, de a participa la sfințirea Bisericii închinate Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și Împăratului Justinian cel Mare din Suiești - Mănăstirii Suiești, un eveniment duhovnicesc marcant pentru istoria Bisericii din Oltenia de sub munte.
Slujba de sfințire a fost oficiată de Mitropolitul Olteniei și Arhiepiscop al Craiovei, Înalt Preasfințitul Părinte Irineu Ion Popa, împreună cu Înalt Preasfințitul Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, alături de care s-a aflat un ales sobor de arhierei, preoți și diaconi.
Am avut ocazia să am alături, și de această dată, colegi parlamentari, consilieri județeni, reprezentanți ai administrației publice județene cărora le mulțumesc pentru atașamentul lor față de comunitățile locale și față de vâlceni.” – Constantin Rădulescu, Președinte PSD Vâlcea.

Mii de pelerini au participat la sfintire

Comuna Stanesti, a fost astazi, gazda a mii de pelerini care au participat la sfintirea Manastirii Sfantul Mare Mucenic Gheorghe din satul Suiesti.
O zi frumoasa, cu o incarcatura plina de istorie, religie si credinta.
La implinirea a patruzeci de ani de la mutarea in imparatia lui Dumnezeu a vrednicului de pomenire Patriarh Justinian Marina, s-a ridicat aceasta frumoasa manastire, in satul sau natal.
Slujba de sfintire a fost savarsita de catre Inaltpreasfintitul Parinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, impreuna cu Inaltpreasfintitul Parinte Varsanufie, Arhiepiscopul Ramnicului, inconjurati de un sobor de arhierei, preoti si diaconi, in prezenta ctitorilor, a obstii monahale, a preotilor, monahilor si credinciosilor din Arhiepiscopia Ramnicului. Un eveniment duhovnicesc marcant pentru istoria Bisericii din Oltenia de sub munte.
Cu prilejul sfintirii, in biserica manastirii vor fi asezate intr-o racla special amenajata, particele din moastele Sfantului Mare Mucenic Gheorghe.
Cu munca, cu dorinta si cu credinta in Dumnezeu, aceasta manastire a fost construita si este una dintre cele mai frumose din judet!
Cu totii ar trebui sa reflectam asupra actiunilor noastre, sa incercam sa fim mai buni, sa ne iubim semenii si sa nu uitam de Dumnezeu! – a spus deputatul PSD, Eugen Neata.

22549655_1635769243153953_5055994296291156464_n

22549998_1635769319820612_1392813729915787650_n 22552451_1635768936487317_6817506394533135832_n 22687750_1635768933153984_5545559070947658918_n 22688104_1635769086487302_1224380290698071318_n 22688428_1635769286487282_6923434626934068204_n 22728666_1635769046487306_1881751581210501850_n 22728927_1635769299820614_8371875990779537383_n dsc_0809

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe