SOCANT! Un politist din Balcesti a trecut cu masina peste un barbat la Gradistea!

sâmbătă, 14 octombrie 2017

masina-politie-640x330

Un bărbat de 74 de ani din comuna vâlceană Grădiştea a murit după ce a fost victima unui accident mai puţin obişnuit. Incidentul s-a produs aseară, în jurul orei 20.00, pe raza comunei. Potrivit informaţiilor furnizate de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vâlcea, un agent din cadrul Poliției Orașului Bălcești, în timp ce conducea autospeciala din dotarea unității, aflându-se în misiune, a fost surprins de un pieton, care se afla întins pe carosabil și pe care nu l-a putut evita, trecând peste acesta. La nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești s-a deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută de Codul penal, iar la nivelul IPJ Vâlcea s-a declanșat o anchetă internă

De asemenea, s-a dispus efectuarea necropsiei, în vederea stabilirii cauzei și a momentului în care a survenit decesul victimei, dacă se afla sub influența alcoolului și împrejurările în care aceasta a ajuns pe carosabil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe