Senatorul PSD Bogdan Matei: Prefecţii şi subprefecţii nu vor mai fi înalţi funcţionari publici, ci vor avea funcţii de demnitate publică

sâmbătă, 14 octombrie 2017


Ce prevede Codul Administrativ: Prefecții vor fi numiți politic

 

Potrivit senatorului PSD de Valcea, Bogdan Matei, un proiect care a stagnat în perioada Guvernului Grindeanu este Codul administrativ, un pachet de 20 de legi, în special se referă la statutul funcţiei publice, Legea 215 a administraţiei publice locale, Legea 213 privind domeniul public şi privat al statului şi al unităţilor administrativ teritoriale.

În martie, Executivul aproba, printr-o Hotărâre, Tezele prealabile ale viitorului Cod Administrativ al României, pe care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) intenționează să îl finalizeze pana la sfarsitul acestui an.

Astfel, noul Cod Administrativ va unifica legislația actuală în domeniul administraţiei prin asigurarea unei terminologii unitare pentru aceleași realități juridice, prin completarea, corelarea și clarificarea aspectelor legate, în principal, de:

  • ocuparea funcțiilor publice
  • incompatibilitatea între funcția de viceprimar şi funcția de consilier local
  • regimul juridic al proprietății publice şi private a statului în unităţile administrativ-teritoriale
Prefecţii şi subprefecţii nu vor mai fi înalţi funcţionari publici, ci vor avea funcţii de demnitate publică. Se dorește, astfel, modificarea Legii 340 a prefectului şi Legea 188- Statutul funcţionarului public, în sensul că prefectul şi subprefectul sunt funcţii de demnitate publică. ”Dânşii vor fi asimilaţi funcţiilor de secretar de stat şi subsecretar de stat , vor fi numiţi exact ca în orice funcţie de demnitate publică”, spune senatorul Bogdan Matei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe