Poliţiştii au depistat material lemnos deținut ori transpotat ilegal, la Băile Olănești, Popești, Romani și Scundu

vineri, 13 octombrie 2017

Poliţiştii din cadrul Poliției Orașului Băile Olănești au identificat, ieri, material lemnos, specia fag, tăiat la lungimea de 80 centimetri, ce era depozitat pe marginea drumului comunal, din satul Mosoroasa.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii nu au identificat prprietarul materalului lemnos, motiv pentru care au solicitat la fața locului un reprezentant al Ocolului Silvic Râmnicu Vâlcea, împeună cu care a fost stabilit volumul materialului lemnos, respectiv 5 meri cubi.

Materialul lemnos a fost lăsat în custodia Ocolului Silvic Râmnicu Vâlcea, în continuare efectuându-se cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor.

La data de 12 octombrie a.c., în jurul orei 17.30, poliţişti din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Măldărești, aflându-se în patrua inercomunală, au depistat pe Drumul Național 65 C, pe raza comunei Popești, un bărbat din localitate, care transporta cu un ansamblu de vehicule, format din tractor și semiremorcă, 3, 40 metri cubi de material lemnos, specia fag, fără să dețină documente de proveniență ori transport.

La data de 12 octombrie a.c., în jurul orei 18.00,  poliţiştii din cadrul Poliției Orașului Horezu, aflându-se în patrulă, l-au depistat pe O.G.I., de 27 de ani, din localitate, care transporta cu o autoutilitară, 1,30 metri cubi de material lemnos, specia fag, fără să deţină documente legale de provenienţă ori de transport pentru materialul lemnos.

De asemenea, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Scundu au depistat pe raza comunei Scundu, o persoană, din localitate, care transporta cu un atelaj 1 metru cub de material lemnos, fără să dețină documente legale de proveniență ori transport.

Poliţiştii i-au sancţionat contravenţional pe cei în cauză, în conformitate cu prevederile Legii nr. 171/2010, privind  stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice şi au confiscat materialul lemnos transportat ilegal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe