|vineri, octombrie 20, 2017
  • Follow Us!

Taximetristii ILEGALI, amendati de politistii valceni! 

politisti3_23507000

La data de 6 octombrie a.c., în jurul orei 17.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Băile Olănești și a posturilor de poliție Vlădești și Păușești Măglași, în cadrul unei acțiuni organizate, au depistat un taximetrist care a îmbarcat persoane dintr-o altă localitate, decât cea de autorizare și nu avea aparatul de taxat în funcțiune.

Polițiștii l-au sancționat contravențional pe taximetrist, cu amendă în cuantum de 1.000 de lei și i-au suspendat dreptul de desfășurare a activității, fiindu-i reținut atestatul de taximetrist. În cadrul acțiunii au fost aplicate 10 amenzi contravenționale, în valoare de 3.000 de lei.

De asemenea, la data de 7 octombrie a.c., polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Sutești au depistat un bărbat, de 35 de ani, din comuna Gușoieni, care transporta 3 persoane, contracost, pe Drumul Național 67 B, fără a deține autorizație de taxi valabilă.

Polițiștii au probat activitatea repetitivă a conducătorului auto în cauză, pe care l-au sancționat contravențional, în conformitate cu prevederile Legii nr. 38/2003, privind transportul în regim taxi și în regim de închiriere și au dispus suspendarea dreptului de utilizare al autovehiculului pe o perioadă de 6 luni.

Leave a Response