Oltchim: Ştefan Vuza vinde active de la Sinterom ca să cumpere combinatul de la Ramnicu Valcea

luni, 2 octombrie 2017

Proprietăţile producătorului de piese auto Sinterom Cluj fac parte dintre activele pe care grupul Serviciile Comerciale Române (SCR) le are în vedere pentru a face rost de 50 de milioane de euro, bani necesari pentru preluarea Oltchim.
 

Activele combinatului Oltchim vor fi vândute în această săptămână, ofertele depuse de Chimcomplex Borzeşti (controlat de omul de afaceri Ştefan Vuza) şi de fondul de investiţii White Tiger fiind luate în calcul pentru această tranzacţie, conform unor surse bursa.ro.

Ofertele celor două companii pentru activele Oltchim pe care vor să le cumpere depăşeau fiecare 100 de milioane de euro. Oltchim a intrat în insolvenţă în 2013, iar consorţiul format din Rominsolv SPRL şi BDO Business Restructuring a fost numit administrator judiciar. În 2016, statul român a scos Oltchim la vânzare pe bucăţi, prin nouă pachete de active.

Cifra de afaceri obţinută de Oltchim în primul semestru din 2017 a fost de 480 de milioane de lei, reprezentând o creştere de 2,2 ori faţă de cea obţinută în semestrul I 2013 (momentul intrării societăţii în insolvenţă).

Vuza a scos la vânzare clădiri, terenuri și alte bunuri ale mai multor firme ale sale, membre ale SCR, în valoare estimată la 50 de milioane de euro, ca să facă rost de banii necesari cumpărării pachetelor de active ale Oltchim pentru care Chimcomplex Borzești s-a înscris la licitația organizată de administratorii judiciari ai combinatului vâlcean.

Printre acestea se numără active ale Sinterom Cluj, Contactoare Buzău, Uzuc Ploieşti, Caromet, INAV, Iasitex Iaşi și Nova Textile Bumbac, potrivit unor documente ale societăților, menționate de portalul Profit.

Banii vor fi folosiți pentru majorarea capitalului Chimcomplex sau al acționarului majoritar al acestuia, A2 Impex, parte a SCR, și vor avea ca destinație finală achiziția pachetelor de active ale Oltchim. Compania este controlată de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, aflată în coordonarea Ministerului Economiei (54,8% din acțiuni).

"Suntem convinşi că organizatorii licitaţiei vor avea în vedere doar cele mai bune rezultate pentru combinatul vâlcean, vor înţelege şi aproba oferta care ajută pe termen lung ca această platformă să revină la gloria pe care o merită şi vor aprecia oferta noastră economică închegată şi realistă, în acest sens", a declarat Ştefan Vuza.

Combinatul vâlcean a primit oferte angajante de la nouă ofertanţi pentru pachetele de active ale societăţii. Chimcomplex, membră a SCR, vrea preluarea activelor pentru a crea un gigant românesc în industria chimică. În sprijinul său s-au alăturat holdingul american Tricon Energy, ca partener comercial, cinci bănci europene şi două fonduri de investiţii.

Activele oferite spre vânzare sunt la Oltchim sunt uzinele clor-alkali; uzina oxo-alcooli; uzinele propilen-oxid şi polioli, servicii site; vagoane cale ferată; procesare PVC; uzina petrochimică; VCM/PVC Râmnicu Vâlcea; uzina petrochimică Bradu - Piteşti; uzina anhidridă ftalică. Valoarea de piaţă a celor nouă pachete era de 293 de milioane de euro.

Chimcomplex este unul dintre fabricanţii importanţi de produse chimice din Europa de Sud-Est.  Principalele produse sunt sodă caustică şi clor. SCR cuprinde 19 firme, cele mai importante fiind Chimcomplex Borzești, Uzuc Ploiești, Sinterom Cluj, Someş Dej.

de Ziua de Cluj, 02 octombrie 2017, 13:43

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe