DOSAR PENAL PENTRU CHINEZII VALCII! Percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani!

joi, 28 septembrie 2017

Poliţiştii din Vâlcea au efectuat azi trei percheziții într-un dosar penal în care sunt cercetați 2 cetățeni chinezi care ar fi cauzat un prejudiciu de peste 50.000 de euro bugetului de stat, prin evaziune fiscală și spălare de bani.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au efectuat trei percheziţii, în municipiul Râmnicu Vâlcea, la reședința a doi cetățeni chinezi și la două puncte de lucru ale unei societăți comerciale, administrată de aceștia.

Din cercetări a reieşit faptul că, în cursul anului 2016, cei doi cetățeni străini ar fi înregistrat mai multe documente contabile fictive în contabilitatea societății pe care o administrează, care are ca obiect comercializarea de îmbrăcăminte și încălțăminte, cauzând bugetului de stat un prejudiciu estimat la 52.000 de euro.
În urma perchezițiilor, până în acest moment, au fost ridicate mai multe documente contabile cu valoare probatorie.

Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe