|sâmbătă, noiembrie 18, 2017
  • Follow Us!

EXCEPTIONAL! Concertul vocal-instrumental ,,De prin lume adunate …” la Filarmonica „Ion Dumitrescu” din Râmnicu-Vâlcea 

concert

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, sâmbătă, 23 septembrie 2017, la Sala Filarmonicii ,,Ion Dumitrescu” din Râmnicu-Vâlcea a avut loc Concertul vocal-instrumental ,,De prin lume adunate …” în interpretarea formației vocal-instrumentale a Arhiepiscopiei Râmnicului sub bagheta Arhid. Prof. Dr. Codruț-Dumitru Scurtu.

În debutul evenimentului, Părintele Consilier Ștefan Zară a transmis cuvântul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, reamintind proiectele culturale și spirituale desfășurate în cadrul manifestărilor prilejuite de sărbătorirea Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, Episcopul Râmnicului și Mitropolitul Țării Românești.

Totodată, părintele a prezentat proiectul cultural în cadrul căruia a fost înființată formația vocal – instrumentală a Arhiepiscopiei Râmnicului, proiect realizat cu binecuvântarea și directa implicare a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie.  Interpreții vocali și instrumentiști prezenți pe scena Filarmonicii „Ion Dumitrescu” sunt profesori de muzică, preoți, elevi ai Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae”.  Au încântat auditoriul: soprana Monica – Valentina Scurtu (voce), Prof. Dorin Fărcaș (oboi), Prof. Mihai Rotariu (percuție), Vlad Railean (vioară), Pr. Vasile Emanoil Găman (chitară), Ciprian Niță (chitară), Nona Rotariu (percuție), Samuel Mihalache (dairè), Geamănu Andreeas (toacă) dar și mulți alți iubitori de muzică veche de tradiție.

S-au interpretat piese vechi culese ori compuse de dascălul Anton Pann, de ucenicul său, George Ucenescu, dar și piese noi „cu forme vechi” prezentate în premieră, cum ar fi „Balada Vlădicii Antim”, semnată de dirijorul formației.

Dirijorul, Arhid. Prof. Dr. Codruț-Dumitru Scurtu, cel care semnează aranjamentele muzicale ale pieselor, este doctor în muzică, absolvent al Universității Naționale de Muzică din București și profesor-dirijor al Corului Seminarului Teologic „Sf. Nicolae” din Rm. Vâlcea.

Prezentul proiect vocal – instrumental dorește să aducă în fața auditoriului parfumul proaspăt al muzicii secolelor trecute și își propune „să ofere viitor trecutului”.

 

Leave a Response