Dezvaluiri INCENDIARE ale procurorilor valceni despre DEZASTRUL ecologic de la Maldaresti!

vineri, 22 septembrie 2017

Comunicat de presa al Parchetului de pe langa Tribunalul Valcea

Prin ordonanţa din data de 21 septembrie 2017, procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 21.09.2017, față de inculpatul NICOLAESCU FLORIAN sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de colectare, transport, valorificare sau eliminarea de deşeuri, inclusiv supravegherea acestor operaţiuni şi întreţinerea ulterioară a spaţiilor de eliminare, cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu, care pot provoca decesul ori vătămarea gravă a unei persoane sau un prejudiciu semnificativ adus mediului, prev de art 3 din Legea 101/2011 pentru prevenirea şi sancţionarea unor fapte privind degradarea mediului, de evacuare, aruncare sau injectarea în apele de suprafaţă şi subterane, deşeuri, reziduuri sau produse de orice fel, care conţin substanţe, bacterii ori microbi în cantitate sau concentraţie care poate schimba caracteristicile apei, punând în pericol viaţa, sănătatea şi integritatea corporală a persoanelor, viaţa animalelor, mediul, producţia agricolă ori industrială sau fondul piscicol prev. de art. 92 din Legea 107/1996 privind legea apelor și de poluare prin evacuarea, în atmosferă sau pe sol, a unor deşeuri ori substanţe periculoase, fiind de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală, prev de art 98 alin 2 lit a din OUG 195/2005 privind protecţia mediului.
În ordonanța procurorilor se arată că există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 2010-2017, inculpatul Nicolăescu Florian, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, a colectat, a dispus transportul și a permis eliminarea deşeurilor, în alte locuri sau spații neutorizate, inclusiv a supravegheat aceste operaţiuni şi a întreţinut ulterior spaţiile de eliminare, toate cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniu, prin depășirea suprafeței destinată tratării și eliminării deșeurilor nepericuloase clasa b și prin depozitarea de deşeuri interzise, periculoase, nerespectând condiţiile și obligațiile impuse în autorizaţiile de mediu emise de Agenţia de Mediu Vâlcea, în anul 2008, respectiv 2013, existând riscul producerii decesului ori vătămării grave a cetățenilor comunei Măldărești sau unui prejudiciu semnificativ adus mediului.
Totodată, în aceeaşi perioadă, inculpatul, în calitate de administrator, a evacuat și aruncat în apele de suprafaţă, deşeuri, reziduuri sau produse de orice fel, în afara perimetrului autorizat, până în albia pârâului Valea Cornetului, părâu ce traversează cătunul Ciupa, împrejurări în care reziduurile care conţin substanţe, bacterii ori microbi în cantitate sau concentraţie s-au înfiltrat în pânza freatică, schimbând caracteristicile apei, a poluat prin evacuarea, în atmosferă și pe sol, a unor deșeuri ori substanțe periculoase, ce erau depozitate direct pe sol, fără să existe o platformă irigată conformă, și coşuri de captare şi evacuare a gazelor ce rezultau din fermentarea deşeurilor, punându-se în pericol viața, sănătatea şi integritatea corporală a persoanelor, viaţa animalelor, mediul.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Nicolăescu Florian trebuie să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la organul de urmărire, ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței;
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
d) să nu depășească limita teritorială a ţării, decât cu încuviințarea prealabilă a organelor judiciare;
e) să nu exercite profesia, meseria şi să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit faptele;
f) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar;

Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Inculpatului i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe