Boxerul valcean Ciprian Dumitru, găsit dopat la Europenele de junior din Bulgaria

miercuri, 20 septembrie 2017

 

Câştigător al Cupei României, campion naţional la categoria sa de greutate, 48 de kg, horezeanul Ciprian Dumitru a fost depistat pozitiv la controlul antidoping, înaintea startului Campionatului European de box, junior, care are loc în această perioadă, în Bulgaria. Legitimat la Clubul ACS Flacăra Horezu, tânărul sportive vâlcean a fost descoperit şi antrenat de Gheorghe Mugescu: “Nu ştiu ce să spun. Sunt dărâmat şi eu psihic. Copilul câştigase şi Cupa României şi campionatul la categoria lui de greutate. Se pare că ar fi luat o pastilă de slăbit, dar anturajul, nu ştiu ce să mai spun. Problema e că s-ar putea să ne pună să plătim şi perioada în care jucătorul a fost în pregătire la lotul naţional. Vă daţi seama, cum mă prezint eu acum în faţa primarului de la Horezu?! Munca mea de 4 ani se duce de râpă într-o secundă”, spune Mugescu, cel care a trebuit să meargă în Bulgaria să-l ia pe b ăiat acasă. În urma acestui nefericit incident, sportivul horezean va fi suspendat doi ani din toate competiţiile oficiale.  „Îmi pare rău de cele întâmplate. Aveam mare încredere în el”, a spus şi reprezentantul Federaţiei Române de Box la această competiţie, vâlceanul Gabriel Udubaşa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe