|miercuri, noiembrie 22, 2017
  • Follow Us!

Hramul Mănăstirii „Înălțarea Sfintei Cruci” și „Sfânta Maria Egipteanca” 

sfintire Budesti

Joi, 14 septembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a binecuvântat lucrările realizate la noua mănăstire „Înălțarea Sfintei Cruci” și „Sfânta Maria Egipteanca”, din localitatea Budești, și a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

În omilia rostită, Părintele Arhiepiscop a arătat că „prăznuim înălţarea Sfintei şi de viaţă dătătoarei Cruci; a Crucii pe care Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a pătimit pentru mântuirea noastră. Înălţarea Sfintei Cruci este una dintre cele mai vechi sărbători creştine, iar Sfinţii Părinţi și imnografii bisericești au subliniat în cântările liturgice însemnătatea praznicului în condacul praznicului: „Cel ce Te-ai înălţat pre Cruce de bunăvoie, poporului Tău celui nou numit cu numele Tău, îndurările Tale dăruieşte-i, Hristoase Dumnezeule. Veseleşte cu puterea Ta pe binecredincioşii creştini, dăruindu-le lor biruinţă asupra celor potrivnici, având ajutorul Tău armă de pace, nebiruită biruinţă“.

Încă din primele veacuri creștine, Sfânta Cruce a fost cinstită ca un semn de izbăvire și de mare nădejde, astfel încât creștinii se însemnau cu semnul Sfintei Cruci atunci când se aflau la rugăciune, în momentele importante ale vieții lor sau în vremuri de primejdii.

Sfânta Cruce a fost preînchipuită în Vechiul Testament de pomul vieţii în Rai, de corabia lui Noe  prin care s-a izbăvit neamul omenesc, în viaţa patriarhului Avraam prin scara pe care acesta a văzut coborând şi urcând îngerii lui Dumnezeu. A fost preînchipuită de binecuvântarea pe care Iacob a dat-o fiilor lui Iosif, pentru că atunci când i-a binecuvântat şi-a aşezat mâinile cruciş deasupra capetelor lor şi i-a binecuvântat cu puterea lui Dumnezeu. În chip deosebit, Sfânta Cruce este preînchipuită în Vechiul Testament prin şarpele de aramă care se ridică pe o cruce în pustie şi-i izbăveşte de la moarte pe cei care, muşcaţi de şerpi fiind, privesc cu credinţă la această cruce.

Mântuitorul Hristos, prin Cruce surpând moartea, ne-a dăruit întru ea viaţă veşnică, şi orice om care doreşte să se împărtăşească de această viaţă trebuie să-şi asume crucea dăruirii de sine lui Dumnezeu.

Nădejdea în ajutorul Sfintei Cruci este mărturisită și în cântările și rugăciunile unor slujbe, cum  este și cântarea de la Taina Sfântului Maslu „Doamne, armă asupra diavolului Crucea Ta o ai dat nouă, că se îngrozeşte şi se cutremură, nesuferind a căuta spre puterea ei, că morţii a sculat şi moartea o a surpat“, nădejde care ne însoțește în toată viața noastră, pentru că în Apocalipsă se spune că atunci când vremurile se vor sfârși, iar Mântuitorul va veni ca să judece viii și morții, iar trâmbițele arhanghelilor se vor auzi pe întreg pământul, atunci pe cer se va ivi semnul Sfintei Cruci […].

Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca și noi să avem nădejde de mântuire, ca și noi, ori de câte ori ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci, să avem putere de la Dumnezeu, așa cum au avut Sfinții Apostoli, ca să alungăm de lângă noi toate puterile întunericului, ca să sfințim viața noastră și să ne apropiem de Dumnezeu, de Care să rămânem și în viața aceasta, dar și în viața de veci”, a spus Părintele Arhiepiscop.

Leave a Response