Poliţişti locali agresaţi de un bolnav psihic în Piaţa Centrală

joi, 14 septembrie 2017

 

În cursul zilei de marţi, 12 septembrie, puţin după ora 15.00, echipajul Poliţiei Locale care efectua patrularea în zona centrală a municipiului, aflat la intrarea în parcarea subterană a Pieţei Centrale, a fost agresat pe neaşteptate, iniţial verbal, de un bărbat aflat într-o stare vizibilă de agitaţie. La încercarea poliţiştilor locali de a linişti lucrurile şi de a stopa şuvoiul de insulte şi ameninţări cu moartea adresate lor, bărbatul a devenit violent şi l-a lovit peste faţă pe unul din agenţi; imediat după acest gest, atacatorul a fost imobilizat, culcat la pământ şi încătuşat, totodată fiind chemat şi echipajul de intervenţie rapidă cu ajutorul căruia a fost transportat la sediul Poliţiei Locale. De menţionat că pe tot parcursul acestor proceduri, bărbatul a proferat permanent injurii şi ameninţări cu moartea, în special la adresa tuturor oamenilor legii. În urma controlului corporal efectuat, s-a dovedit că este vorba de D. Marian, în vârstă de 43 de ani, domiciliat în Budeşti, cunoscut ca o persoană agresivă şi cu internări numeroase la secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean. Ca urmare a acestor circumstanţe, bărbatul a fost predat la U.P.U., de unde a fost internat la Spitalul nr. 2, iar împotriva acestuia a fost demarată la Parchetul local acţiunea de începere a urmării penale pentru infracţiunea de ultraj, totodată fiind amendat contravenţional cu suma de 800 de lei pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Cum recunoşti un bolnav psihic

Când vine vorba de sănătatea mintală, linia dintre normal şi anormal e foarte subţire. Iată cum îţi dai seama dacă cineva suferă de o boală psihică - scrie unica.ro

Bolile psihice, greu de depistat

Când cineva aude voci care nu există, e clar că acea persoană are o problemă psihică. Însă de multe ori, simptomele nu sunt atat de evidente şi numai un specialist poate spune dacă ele fac parte din normalitate sau nu. Totuşi, unele semne îţi pot da de gândit, chiar dacă nu eşti psihiatru.

Bolile psihice pot afecta gândurile unei persoane – de pildă, când are impresia greşită că este urmărită sau controlată, sentimentele –  când este euforică fără motiv sau, din contră, foarte tristă, dar pot afecta  şi comportamentul – de pildă când repetă obsesiv anumite acţiuni.

Care sunt semnele bolilor psihice

Iată câteva semne care îţi spun că o persoană ar putea avea o boală psihică:

– Are o schimbare bruscă de personalitate.
-Nu are grijă de ea însăşi sau de cei care depind de ea – nu o preocupă igiena, curăţenia casei, nu îşi îngrijeşte copiii.
– Are tulburări ale somnului – doarme prea mult sau prea puţin, se trezeşte noaptea.
– Are tulburări de alimentaţie – mănâncă prea mult sau prea puţin, se îngraşă sau slăbeşte.

– Nu se poate concentra, se străduieşte mult să rezolve o problemă banală.
– Reacţionează ciudat la stimulii externi – fie are reacţii exagerate la lucruri banale, fie rămâne impasibilă în situaţii grave.
– Nu are prieteni, este singuratică, evită compania oamenilor.
– Are relaţii neobişnuite cu cei din jur, de pildă este dependentă de ei sau îi critică mereu.

– Este tot timpul în alertă, nu se simte în siguranţă când sunt oameni în jur.
– Evită situaţii banale, de pildă un drum până la piaţă.
– Are temeri exagerate fată de anumite obiecte.
– Repetă obsesiv anumite acţiuni – spălatul pe mâini, deschiderea sertarelor, etc.

– Are gânduri de grandoare, este prea încrezătoare în propriile forţe, începe proiecte care sunt imposibil de realizat.
– Are convingeri şi gânduri ciudate, în mod evident false – de pildă crede că este urmărită, că toţi oamenii de pe stradă o cunosc, etc.
– Verifică sau reverifică lucruri deja făcute – de pildă dacă a încuiat uşa, a închis aragazul, etc.

– Îşi face griji exagerate în legătură cu probleme banale sau activităţi de zi cu zi.
– Este agitată, euforică, vorbeşte mult şi repede.
– Trece uşor de la tristeţe la o veselie exagerată şi invers.
– Vede sau aude lucruri care nu există
– Se comportă ciudat – râde când nu e cazul, se îmbracă extravagant, spune lucruri fără sens.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe