|marți, noiembrie 21, 2017
  • Follow Us!

Înaltpreasfințitul Varsanufie a slujit la sfințirea Bisericii „Tuturor Sfinților” din Ruse, Bulgaria 

Ruse biserica sfintire

 

Duminică, 10 septembrie 2017, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a participat la invitația Înaltpreasfințitului Părinte Neofit, Mitropolit de Ruse, la slujba de sfințire a Bisericii „Tuturor Sfinților” din Ruse, Bulgaria.

Noua biserică din Ruse a fost ridicată pentru comemorarea prigoanei suferită de către comunitatea ortodoxă din partea puterii comuniste în 1975, când a și fost dărâmată o importantă biserică.

Slujba de sfințire a fost săvârșită, în prezența Patriarhului Neofit al Bugariei, de către un sobor de ierarhi din care au făcut parte: Înaltpreasfințitul Părinte Neofit, Mitropolit de Ruse, Înaltpreasfințitul Părinte Longhin,  Mitropolitul de Saratov și Volsk, din Biserica Ortodoxă Rusă, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, și Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, din Biserica Ortodoxă Română, Preasfințitul Părinte Tihon, Preasfințitul Părinte Sionie, Starețul Mănăstirii Troianu, Preasfințitul Părinte Gherasim, Secretarul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare.

În cadrul slujbei de sfințire, au fost așezate în piciorul Sfintei Mese părticele din moaștele sfinților Pantelimon și Teodor Tiron.

Solemnitatea momentului a fost dată și de conferirea distincțiilor „Sfântul Dimitrie Basarabov”,  precum și de cuvintele de felicitare și de recunoștință adresate tuturor celor care au sprijinit construirea noii biserici, dar și participanților la acest eveniment.

Leave a Response