Primarul din Zătreni, Constantin Liţoiu, va beneficia de suma de 30 miliarde lei vechi de Ministerul Dezvoltării

duminică, 10 septembrie 2017

 

Ministerul Dezvoltării Regionale a decis alocarea sumei de 30 miliarde de lei vechi pentru două proiecte prin PNDL 2: „Anvelopare Școala Zătreni” (5 miliarde de lei vechi); „Extindere canalizare în satele Valea Văleni, Ciortești, Zătreni, Manicea și Butanu în comuna Zătreni” (25 miliarde de lei vechi). PNDL este un program de finanțare multianual și are ca obiectiv general echiparea unităţilor administrativ-teritoriale cu toate dotările tehnico-edilitare necesare pentru a crește atractivitatea climatului investițional al localităților din România. Programul finanțează proiecte diverse, de infrastructură educaţională, de sănătate şi de mediu, sportivă, social-culturală şi turistică, administrativă şi de acces la căile de comunicaţie. Primarul comunei Zătreni, Constantin Liţoiu, a prezentat un raport privind starea economică şi socială a localităţii, precum şi modul de îndeplinire a hotărârilor consiliului local în anul 2016. „Printr-un program initiat in colaborare cu Consiliul judeţean Valcea «E-Guvernare» am primit o dotare compusa din sase calculatoare si o multifuncţionala performanta, in care toate datele vor fi accesate de cei interesati. Pe pagina de internet, orice persoana interesata poate avea acces la date de interes local, pot citi despre monografia localitatii cat despre realizarile localitatii. S-a militat pentru menţinerea unui climat normal pentru respectarea contribuabilului si acordarea sprijinului in rezolvarea problemelor acestuia in timp rezonabil. Cu mici excepţii, relaţiile dintre cetateni si funcţionarii publici sunt bune. Consiliul local Zatreni si Primaria, in anul 2016, la fel ca si in anii precedenţi a manifestat responsabilitate deosebita fata de invatamantul din localitate creând condiţiile cele mai bune pentru desfasurarea acestuia. Am urmărit ca in anul 2016 sa fie continuate lucrările la investiţiile in curs si in acelaşi timp sa implementam noi proiecte pentru anii următori. Astfel am continuat lucrările la: lucrările la proiectul «Modernizare si asfaltare drumuri de interes local pentru 6,9 km, lucrări demarate în satele Sascioara, Făureşti, Manicea, Butanu, Zatreni, Valea Văleni, Ciortesti» zona in care s-a asfaltat 6,9 km in loc de 5,4 km cat era iniţial; s-au început lucrările la proiectul «Extindere reţea alimentare cu apa pentru 25 km» si s-a introdus apa pe toata lungimea din proiect (ambele proiecte vor fi finalizate si recepţionate in luna iunie 2017); s-au finalizat lucrările la obiectivul «Reabilitarea si modernizarea Bibliotecii comunale si muzeului etnografic»; am realizat si obiectivul «Parcare» in satul Sascioara, obiectiv pe care ni-1 doream de foarte mult timp; s-a realizat iluminatul public in toata localitatea; s-au finalizat lucrările la alunecarea de teren pe drumul DC 74”, se arată printre altele în raportul primarului comunei Zătreni.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe