|marți, noiembrie 21, 2017
  • Follow Us!

Sparle si soparle, 07.09.2017 

soparla-cu-volanas
  • Celebrul delator Crinu Popescu, cel care în 2006 l-a trimis după gratii pe primarul Mircia Gutău în urma unei înscenări judiciare, se plângea deunăzi pe un site de socializare de condiţiile „excelente” din închisorile din România. Probabil că musiu Crinu se gândea, că, în curând, va face o „vizită” prin închisori….. Patronul Rovimet, Crinu Popescu, mai este cunoscut prin faptul că în urmă cu 12 ani a construit fără autorizaţie clădirea din Râureni, iar în prezent se ocupă de tăieri şi transport de masă lemnoasă!

 

  • În atenţia Finanţelor Publice: o firmă de transport persoane cu sediul social în Târgu Jiu, dar care operează pe traseul Râmnicu Vâlcea – Bucureşti, eliberează călătorilor bonuri fiscale şi bilete la jumătate din valoarea reală a sumei percepută clienţilor, plătind astfel un TVA mai mic către stat.

 

  • Noul şef al Poliţiei Vâlcea, Gabriel Ciobotoiu, nu prea are cu se mândri la capitolul „Avere”, potrivit ultimei declaraţii dată în 3 mai 2017. Aflăm, astfel, că Ciobotoiu a câştigat anul trecut de la IPJ Vâlcea suma totală de circa 717 milioane de lei vechi, iar soţia a încasat 345 milioane de lei vechi de la Prefectura Vâlcea. În anul 2011, Gabriel Ciobotoiu a luat un credit de la CEC Bank de 47.000 euro, bani cu care şi-a cumpărat un apartament în Râmnicu Vâlcea. Gabriel Ciobotoiu nu are terenuri, bijuterii sau sume în conturi bancare care să depăşească limita de 5.000 de euro, iar singurul bun mobil este reprezentat de o maşină Ford fabricată în anul 2008.

 

  • Prin refuzul categoric de a veni la masa discuţiilor, deputatul Cristian Buican, preşedintele PNL Vâlcea, îşi arată adevărata faţă… de păcălici al electoratului vâlcean, care, încă o dată, le dă cu tifla propriilor alegători liberali din judeţ (atâţia câţi mai sunt!). Invitaţia făcută tuturor liderilor politici şi parlamentarilor de preşedintele Consiliului Judeţean, Costi Rădulescu, şi de prefectul Florian Marin s-a vrut să aibă ca rezultat crearea unui front comun în Parlament şi la Guvern pentru rezolvarea problemelor critice cu care se confruntă judeţul Vâlcea.

 

  • După mai multe licitaţii eşuate, Primăria Râmnicului organizează o acţiune de vânzare prin oferte de preţ a materialelor ce vor rezulta din dezmembrarea sau demolarea bunului „Staţie de Asfalt” Vlădeşti, bun aflat în domeniul privat al municipiului Râmnicu Vâlcea, amplasat pe raza localităţii Vlădeşti. La stabilirea preţului ofertat se va avea în vedere faptul că toate cheltuielile ocazionate de operaţiunile de dezmembrare sau demolare a bunului, încărcarea materialelor şi transportul acestora vor cădea în sarcina ofertantului. Va fi desemnată câştigătoare oferta firmei care va oferi preţul cel mai avantajos. În situaţia în care două oferte vor avea acelaşi preţ se va proceda la negociere, care va avea loc în data de 7 septembrie 2017, la sediul primăriei. Dacă se va depune o singură ofertă, acţiunea de vânzare prin oferte de preţ se va relua a doua zi.

Leave a Response