Primarul Mircia Gutău a premiat elevii Râmnicului care au obținut media zece la examenele de evaluare națională și bacalaureat

miercuri, 6 septembrie 2017

 

Astăzi, 6 septembrie 2017, la sediul Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, primarul Mircia Gutău a oficiat ceremonia de premiere a elevilor râmniceni care au obținut media zece la examentul de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2017, respectiv la examenul de Evaluare Națională pentru clasa a VIII-a de anul acesta.

În prezența profesorilor și părinților, precum și a reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea, în baza prevederilor Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea nr.351/2017, Primarul Râmnicului a oferit celor mai silitori elevi ai orașului, pe lângă diplomele de excelență, premii în cuantum de 3000 lei, pentru obținerea mediei 10 la examentul de bacalaureat, respectiv 1000 lei pentru obținerea mediei 10 la examenul de evaluare națională,  fetelor ”de nota 10” oferindu-li-se tototdată și câte un buchet de flori.

Felicitându-i încă o dată pentru rezultatele obținute și pentru faptul că prin munca lor au reușit să facă cinste Municipiului Râmnicu Vâlcea, redăm mai jos numele celor 13 elevi ai orașului nostru, care au obținut nota maximă la examenul de bacalaureat, respectiv evaluare națională:

  1. Nicolae Lorena – Daiana, Colegiul Național de Informatică Matei Basarab, pentru obținerea mediei 10 la examenul național de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2017;
  2. Răban Roxana – Cristina, Colegiul Național de Informatică Matei Basarab, pentru obținerea mediei 10 la examenul național de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2017;
  3. Săvulescu Ștefan – Adrian, Colegiul Național de Informatică Matei Basarab, pentru obținerea mediei 10 la examenul național de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2017;
  4. Hogea Cristina – Teodora, Colegiul Național Mircea cel Bătrân Râmnicu Vâlcea, pentru obținerea mediei 10 la examenul național de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2017;
  5. Jianu El. Ioana, Școala Gimnazială nr.10, pentru obținerea mediei 10 la examenul de evaluare națională pentru clasa a VIII-a din anul 2017;
  6. Oprea G. Mihai Adrian, Școala Gimnazială nr.10, pentru obținerea mediei 10 la examenul de evaluare națională pentru clasa a VIII-a din anul 2017;
  7. Costin E. Claudia, Școala Gimnazială Take Ionescu, pentru obținerea mediei 10 la examenul de evaluare națională pentru clasa a VIII-a din anul 2017;
  8. Lascu C. Tudor Andrei, Școala Gimnazială Take Ionescu, pentru obținerea mediei 10 la examenul de evaluare națională pentru clasa a VIII-a din anul 2017;
  9. Loghin L. Răzvan, Școala Gimnazială Take Ionescu, pentru obținerea mediei 10 la examenul de evaluare națională pentru clasa a VIII-a din anul 2017;
  10. Ogreanu G. Dominique, Școala Gimnazială Take Ionescu, pentru obținerea mediei 10 la examenul de evaluare națională pentru clasa a VIII-a din anul 2017;
  11. Pănescu A. Angelina Gabriela, Școala Gimnazială Take Ionescu, pentru obținerea mediei 10 la examenul de evaluare națională pentru clasa a VIII-a din anul 2017;
  12. Tudorin M. Maria Andrada, Școala Gimnazială Take Ionescu, pentru obținerea mediei 10 la examenul de evaluare națională pentru clasa a VIII-a din anul 2017;
  13. Uță M. Daria Rebeca, Școala Gimnazială Take Ionescu, pentru obținerea mediei 10 la examenul de evaluare națională pentru clasa a VIII-a din anul 2017.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe