|miercuri, noiembrie 22, 2017
  • Follow Us!

Brașovul bate Vâlcea la limită în duelul echipelor care se bat la podium 

846130-corona
foto: Corona Brașov

Corona Brașov a debutat cu o victorie în noua ediție a Ligii Naționale de handbal feminin, după ce a învins marți seara cu 23-22 pe HCM Rm. Vâlcea pe teren propriu.
La debutul pe băncile tehnice ale noilor formații, Costică Buceschi a câștigat duelul cu Aurelian Roșca. Meciul a fost extrem de echilibrat, gazdele tranșând victoria în ultimele trei minute.

Gazdele s-au aflat mai mult la conducere, dar nu au reușit niciodată să se desprindă la mai mult de două goluri pe tabelă. Bianca Tiron, Eliza Buceschi și Timea Tătar, jucătoarele venite în vară de la Brăila cu antrenorul Costică Buceschi, au dus greul pentru ardelence, tot ele fiind și principalele marcatoare.

De partea cealaltă, la Vâlcea au impresionat portarul Petra Blazek și pivotul Raluca Băcăoanu. Linia de 9 metri a vâlcencelor nu a impresionat cu nimic, noile achiziții Irina Glibko, Natalia Vasiluskaia și Natasa Krnici având evoluții modeste.

Cristina Florică a marcat 10 goluri și a fructificat 8 aruncări de la 7 metri din cele 9 avute! A irosit-o însă exact pe ultima, cu 2 minute înainte de final, atunci când Vâlcea spera încă la egalare.

Pentru Vâlcea urmează un nou meci de foc, cel de pe teren propriu cu SCM Craiova, o altă echipă aspirantă la un loc pe podium la finalul campionatului. z

Corona Brașov – HCM Rm. Vâlcea  23 – 22

Corona Brașov: Bianca Tiron 6, Timea Tătar 5, Eliza Buceschi 3, Laura Chiper 3, Laura Popa 2, Andreea Chiricuță 2, Adina Bloj 1, Marinela Neagu 1.
Antrenor: Costică Buceschi

HCM Rm. Vâlcea: Cristina Florică 10, Irina Glibko 3, Natasa Krnici 2, Marta Lopez 2, Andreea Adespii 2, Raluca Băcăoanu 2, Ines Khouildi 1.
Antrenor: Aurelian Roșca

Sursa: gsp.ro

Leave a Response