Prefectul Florian Marin îi da pe mana procurorilor pe incendiatorii de la Maldaresti!

vineri, 25 august 2017

Florian Marin, prefectul județului Vâlcea, a convocat, astăzi, în regim de urgență o ședință de lucru cu toți factorii implicați, începând cu ora 11:00, la sediul Instituției Prefectului, în vederea rezolvării situației apărute în localitățile Horezu și Măldărești, datorate gropii de gunoi din zonă, incendiilor produse pe aceasta și modul în care este administrată după data de 17 iulie 2017, când aceasta a fost închisă pentru neconformitate.

La ședință au participat: Administratorul public al Județului Vâlcea, Directorul General al Consiliului Județean Vâlcea, inspectorii șefi ai Inspectoratelor de Jandarmi și Poliție, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vâlcea, Gărzii de Mediu Vâlcea, directorii Agenției de Mediu Vâlcea, Serviciului de Gospodărire a Apelor Vâlcea, Direcției de Sănătate Publică Vâlcea, Direcției Sanitar-Veterinare Vâlcea, dar și primarul localității Măldărești.
În urma dezbaterilor s-a stabilit constituirea unei comisii, formată din toți reprezentanții instituțiilor implicate în rezolvarea acestei probleme, care se va deplasa în teren.

Totodata am dispus convocarea luni,incepand cu orele 14.00 ,a unui Comitet judetean extraordinar pentru situatii de urgenta si sesizarea Parchetului pentru cercetari fata de cei vinovati de producerea acestei situatii - a declarat prefectul Florian Marin.

Aceștia au ca termen data de 28 august 2017, pentru a transmite potrivit competențelor legale, rapoarte cu privire constatările și măsurile dispuse, iar în tot acest interval de timp, polițiști și jandarmi din cadrul Inspectoratelor Județene, vor întreprinde acțiuni de supraveghere a zonei.

21055000_380591189022805_6244784998001273327_o

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe