|vineri, august 17, 2018
  • Follow Us!

Primăria Roșiile va implementa două proiecte importante de 1,5 milioane euro finanţate de Ministerul Dezvoltării 

DIaconu Rosiile

 

Prin intermediul programului PNDL 2, primarul comunei Roşiile, Doru Diaconu, a primit vestea că îi va fi alocată suma totală de 1,5 milioane de euro pentru două proiecte: „Extindere rețea canalizare apă uzată și menajeră 9,7 km în comuna Roșiile, județul Vâlcea” (circa 3,4 milioane de lei); „Extindere rețea alimentare cu apă 25,3 km în comuna Roșiile, județul Vâlcea” (3,5 milioane de lei). În primăvara acestui an, primarul comunei Roşiile, Doru Diaconu, a menţionat că s-au continuat lucrările la reţeaua de apă şi canalizare din localitate, lucrări începute în anii trecuţi. Proiectul este finanţat din fonduri europene, fiind un proiect integrat, depus în urmă cu 8 ani şi declarat eligibil, dar fără finanţare. Proiectul cuprinde patru linii de finanţare: înfiinţarea sistemului de alimentare cu apă pe o lungime de 13,6 kilometri şi sistemul de canalizare pe o lungime de 11,6 kilometri, dar şi construirea unei staţii de epurare, asfaltarea unui drum comunal în lungime de 1,6 kilometri în satul Balaciu, respectiv drumul comunal 83 şi dotarea căminului cultural cu costume populare, aparatură de sonorizare, instrumente muzicale şi mobilier. În prezent lucrările sunt în grafic, fiind executate în procent de 85%. Cele două puţuri au fost forate, staţia de epurare a fost montată şi s-au făcut inclusiv probe de funcţionare. Mai sunt aproximativ trei kilometri de conductă de apă în construcţie şi gospodărirea de apă. „Eu estimez că, până la termenul maxim de finalizare, adică luna septembrie 2017, ne încadrăm să finalizăm lucrarea. Este timp suficient încât să încheiem proiectul fără probleme. Sunt convins că tot ce mi-am propus în acest mandat voi ajunge să realizez în mare parte. Spun asta pentru că, atunci când faci o promisiune electorală este bine să ştii pe ce te bazezi, aşa încât, la finalul celor patru ani, să ai rezultatele pe care ţi le-ai propus. În general oamenii au nevoie de lucruri simple şi, dacă la aceste lucruri nu putem să fim atenţi, nu vom merge mai departe. Consider că, indiferent cât de mică sau mare este problema cetăţeanului, important este să-i dai atenţie şi să cauţi o soluţie”, declară primarul Doru Diaconu.

 

Leave a Response