Oltchim întrerupe activitatea de producţie pentru revizie generală

sâmbătă, 19 august 2017

Oltchim SA întrerupe producţia, în perioada 20 - 31 august 2017, pentru derularea lucrărilor de revizie generală anuală programată, însă activitatea comercială de vânzări produse nu va fi afectată, a anunţat, joi, compania.

Întreruperea activităţii se va face pe intervale de timp alocate fiecărei secţii şi în concordanţă cu instrucţiunile proprii de lucru.

'Activitatea de producţie va fi întreruptă în vederea realizării de lucrări de mentenanţă specifice unei revizii generale. Aceste lucrări sunt realizate, în raport de specificul lor, atât cu firme specializate cât şi cu forţa de muncă proprie. Activitatea comercială de vânzări produse nu va fi afectată, societatea având stocuri de produse finite care acoperă integral obligaţiile contractuale din această perioadă', se precizează în comunicatul Oltchim transmis joi AGERPRES.

Oltchim a fost înfiinţată în anul 1966 sub denumirea de Combinatul Chimic, iar din 1990 compania funcţionează sub forma de societate comercială pe acţiuni în conformitate cu Hotărârea Guvernului 1213/1990, prin încorporarea integrală a patrimoniului fostului combinat chimic.

Oltchim devine o companie publică în anul 1997 prin listarea la Bursa de Valori Bucureşti.

Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe