|duminică, mai 20, 2018
  • Follow Us!

Sparle si soparle, 17.08.2017 

soparla-cu-volanas
  • Numele fostului senator vâlcean Dorel Jurcan apare în jurul altui scandal naţional. Un consiliu judeţean din ţară derulează un proiect numit „Ghiozdanul școlarului”, în cadrul programului de susținere a învățământului școlar din mediul rural. Adică, pe banii județului respectiv, școlarii de la țară beneficiază de niște rechizite școlare. În urma unei licitații dubioase cu doi participanți, s-a decis ca sute de mii de euro să ajungă în conturile… SC Dolex Com SRL din Râmnicu Vâlcea, o firmă „abonată” la banul public care a bifat o sumedenie de înțelegeri cu inspectorate școlare sau administrații publice. De aici, nu mai este nici un secret că firma este deținută de un domn pe nume Dorel Jurcan, fost senator PDL de Vâlcea trei mandate, a părăsit apoi în 2012 fostul PDL, actualmente PNL, pentru a se înscrie în Partidul România Unită al lui Florin Brăgău (unde a participat la alegerile parlamentare de anul trecut), după o scurtă „haltă” pe la ALDE….

 

  • Anunţul deputatului liberal Cristian Buican, cum că nu va mai organiza în acest an „orgia” de la malul Mării Negre din Bulgaria, are de fapt alte „nuanţe” dezvăluite chiar din interiorul PNL Vâlcea. Astfel, Buican a aflat că mulţi primari liberali din Vâlcea nu vor să mai vină alături de „naş” şi, în acest fel, risca să meargă aproape singur în Bulgaria, poate cu excepţia unor jurnaliştii din presa locală.

 

  • Primarul comunei Cernişoara, Mihai Ionescu, a intrat în atenţia Curţii de Conturi după ce s-a descoperit că, în perioada 2013-2016, au fost decontate situații de lucrări în valoare totală de peste 31 MILIARDE de lei vechi inclusiv TVA, fără a se proceda la constituirea garanției de bună execuție în cuantum de 1,3 miliarde de lei vechi aferentă lucrărilor (C+M) decontate, astfel cum era prevăzut în contractul de lucrări nr. 229/23 ianuarie 2013 încheiat cu un agent economic pentru proiectarea și execuția obiectivului de investiții în continuare ,,Îmbunătățirea rețelei de drumuri locale în comuna Cernișoara, județul Vâlcea”.

 

  • Zilele trecute, Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis retragerea licenţei de emisie pentru televiziunea Vâlcea 3 Drăgăşani. Televiziunea în cauză aparţinea de TV Vâlcea 1 şi a fost înfiinţată în urmă cu peste 20 de ani de către fostul patron Emilian Frâncu. Acum, TV Vâlcea 1 aparţine indirect „gunoierului şef” Teodor Florescu, patronul falimentarei societăţi Urban, cel care şi-a pus o „săgeată” ca acţionar al televiziunii un… biet cameraman.

Leave a Response