Deputatul Daniela Oteşanu, declaraţie politică în Parlament despre Congresul Naţional de Balneologie

joi, 10 august 2017

 

Deputatul PSD de Vâlcea, Daniela Oteşanu, a citit în plenul Parlamentului o declaraţie politică despre Congresul Naţional de Balneologie, cu următorul conţinut: „Am avut onoarea de a fi invitată la lucrările de deschidere ale Congresului Naţional de Balneologie, care s-a desfăşurat la Hotel Palace din Băile Govora. Evenimentul, organizat de Asociaţia Română de Balneologie, a reprezentat o ocazie specială pentru dezbaterea problemelor de interes major în domeniile: balneologie, recuperare medicală, turism balnear şi cercetare ştiinţifică, dar şi a perspectivelor de dezvoltare în domeniu. Congresul Naţional de Balneologie a reunit autorităţile publice centrale şi locale, medici de recuperare, balneologi, cercetători în domeniul balneologiei, asistenţi medicali, fiziokinetoterapeuţi, kinetoterapeuţi, biologi, biochimişti şi chimişti din sistemul sanitar. Aceştia au dezbătut starea actuală a turismului balnear şi a staţiunilor balneare şi modul în care poate fi influenţată evoluţia acestui domeniu prin activitatea asociaţiei. Au fost deschise şi dezbătute, cu obiectivitate şi profesionalism, subiecte de mare actualitate pentru turismul balnear, nevoia de comunicare între instituţii, autorităţi locale, dar şi între operatorii de turism balnear şi factorii decizionali din staţiunea balneară. Ca principale elemente de interes ale evenimentului au fost: cele legate de modernizarea staţiunilor balneare, de schimbări corelate cu medicina modernă şi conceptul de staţiune balneară modernă, care, pe lângă tratament şi recuperare, îşi dezvoltă un pilon important de SPA şi wellness, care antrenează întreaga familie care ajunge într-o astfel de staţiune, în principal pentru tratament, dar în care şi vacanţa în sine este asigurată . Este important de reţinut că, în ultimii 10 ani, din ce în ce mai mulţi copii au intrat în bazele de tratament ale staţiunilor balneare şi atunci un mix de produse turistice devine esenţial. În cadrul Congresului a fost prezentat şi Top 10 Staţiuni Balneare pentru anul 2017, top realizat de Asociaţia Română de Balneologie, care a fost însoţit de o motivaţie pentru fiecare premiu acordat subliniind elementele de diferenţiere. Scopul acestui top este unul de a promova cercetarea ştiinţifică asupra resurselor naturale terapeutice şi de a genera dialogul şi competitivitatea constructivă la nivelul staţiunilor balneare, din care să rezulte progresul acestora. Criteriile care au stat la baza acordării premiilor au fost: accesibilitate, infrastructură, patrimoniu public, management urbanistic, implicarea autorităţilor locale; existenţa unor structuri de educaţie şi cercetare ştiinţifică lucrări ştiinţifice pentru promovarea factorilor naturali terapeutici; promovarea externă a staţiunii; promovarea internă a staţiunii; calitatea factorilor naturali de cură utilizaţi în staţiunea balneară analizată; calitatea serviciilor turistice şi medicale din cadrul staţiunii balneare analizate; strategii de dezvoltare a staţiunii, identificate prin planuri ale autorităţilor locale şi ale operatorilor din staţiunea balneară analizată; nivelul investiţiilor în baze de tratament şi unităţi de cazare, la nivelul staţiunii balneare analizate; disponibilitatea la dialog a factorilor de decizie locali şi a investitorilor; premii ştiinţifice, medalii, menţionări ale staţiunii în documente ale autorităţilor centrale. Putem concluziona că Ediţia 2017 a Congresul Naţional de Balneologie reprezintă un nou pas înainte în dezvoltarea turismului balnear în România, că acest domeniu în care cercetarea ştiinţifică aduce elemente noi de la un an la altul are un potenţial uriaş şi poate deveni un adevărat motor de creştere economică”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe