Sparle si soparle, 07.08.2017

duminică, 6 august 2017
  • Surse din interiorul Oltchim au spus că oferta depusă de patronul Chimcomplex Borzeşti, Ştefan Vuza, pentru cumpărarea a 6 pachete de active ale combinatului chimic a fost de fapt o „cacealma” a acestuia pentru a intra în posesia unor informaţii secrete despre procesele de producţie ale Oltchim şi apoi de a se retrage, invocând diverse „motive”. Astfel, se poate considera că participarea Chimcomplex în procesul de vânzare a Oltchim a fost făcută exclusiv cu scopul de a avea acces... la informaţii pe care, ulterior, să le folosească în folosul afacerii proprii. Administratorul judiciar al Oltchim, Gheorghe Piperea, a menţionat: „Dacă, din cauza acestor declaraţii, procesul de vânzare pe active separate va pica, atunci Oltchim va deschide o acţiune în răspundere civilă delictuală, sub semnătura mea. La Oltchim nu există nici corupţie şi nici firme căpuşă. În condiţiile în care Chimcomplex a avut acces la informaţii temeinice, în faza procesului de due-diligence pe care a avut şi dreptul şi timpul să le verifice, devin tendenţioase şi rău-intenţionate cele afirmate”. Aşadar, acum se devoalează cel mai bine „planul diabolic” al lui Vuza, iar SRI şi DNA trebuie să intervină rapid!
  • Chiar dacă este oficial închisă, în groapa de gunoi de la Măldăreşti continuă să vină maşini (îndeosebi noaptea) care aruncă ilegal deşeurile menajare provenit din mai multe localităţi din Vâlcea. Este ciudat şi faptul că un incendiu a izbucnit în data de 1 august, la ora 3.30, la groapa de gunoi Măldărești. După aproape patru ore, de la sosirea pompierilor din cadrul ISU - punct de lucru Horezu la locul intervenției, incendiul a fost stins, înainte ca flăcările să se propage și la alte bunuri din apropiere. Materialele combustibile depozitate precum și gazele rezultate au îngreunat acțiunea de stingere, fiind nevoie de patru autospeciale de stingere cu apă. Cercetările preliminare arată că incendiul s-ar fi declanșat în urma folosirii focului deschis de către... persoane neidentificate.
  • În atenţia conducerii Poliţiei Vâlcea: nici până în prezent nu a fost găsit autorul furtului de 10 milioane lei vechi din barul „Dali” din centrul Râmnicului, cu toate că au trecut trei luni de la sesizarea Poliţiei şi au fost prezentate probe video cu principalul suspect!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe